Reportaje și interviuri

Cine-i născut în (1) aprilie…

Doi actori ai Teatrului „Regina Maria” – Trupa „Iosif Vulcan” s-au născut în 1 aprilie. Personalități pline de umor și vitalitate, ambii au firi deschise, comunicative și tonice, ceea ce se vede și în interviurile de mai jos. Pe amândoi puteți să-i vedeți în „…Escu”, cea mai recentă producție a teatrului orădean.

Citește mai mult

Arta pictării icoanelor pe sticlă, prin ochii meșterului popular Ileana Vlad

Ca învățătoare, Ileana Vlad și-a dedicat cea mai mare parte a vieții copiilor din comuna Sânmartin, pe care i-a învățat nu numai ceea ce impune programa școlară, ci și să fie buni, generoși și virtuoși. După ce s-a pensionat, și-a dat seama că lipsa de activitate nu îi priește. Așa a descoperit ceea ce avea să devină marea ei pasiune: meșteșugul pictării icoanelor pe sticlă.

Citește mai mult

Interviu cu un campion

Florin Daniel Lascău (n. 15 mai 1969, județul Bihor) este una dintre personalitățile marcante ale sportului internațional. Cea mai bună performanţă a sa ca judoka este titlul de campion mondial de seniori, la categoria 78 kg, câştigat în anul 1991. Cum a ajuns să fie cooptat ca director sportiv al Uniunii Europene de Judo și ce a însemnat pentru el calitatea de președinte al Federației Române de Judo aflați, în interviul următor, chiar de la marele sportiv.

Citește mai mult

La mulți ani, Lucia Rogoz!

I-am cerut niște răspunsuri poznașe la niște întrebări cuminți. A dovedit că are un simț al umorului foarte bine dezvoltat, după cum se poate citi mai jos. În 15 februarie, actrița Lucia Rogoz de la Teatrul ,,Regina Maria” își aniversează ziua de naștere, prilej cu care a avut loc și convorbirea noastră. Cel mai recent rol al Luciei este în spectacolul Domnișoara Iulia.

Citește mai mult

Secretele unui zâmbet impecabil

Dr. Bogdan Galfi este absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie Oradea, specializarea Medicină Dentară, promoția 2010. Acesta și-a continuat pregătirea prin cursuri de specialitate postuniversitare, la care a participat în mai multe țări din Europa. În prezent își desfășoară activitatea exclusiv în practica privată, având o pasiune pentru protetica dentară și stomatologia restaurativă. Perfecționismul și setea de cunoaștere de care dă dovadă s-au materializat atunci când a devenit trainer certificat Dentsply Sirona Academy. În interviul următor, Bogdan ne-a oferit câteva sfaturi pentru un zâmbet de vedetă.

Citește mai mult

Ultimele Tweet-uri

Urmați-ne pe rețelele sociale