Instituții subordonate

Excelenţa Sa,Vladimír Války, a venit în Bihor la 100 de ani de la nașterea statului cehoslovac

Joi dimineața a venit, pentru prima dată într-o vizită oficială în județul Bihor, marcând trecerea a 50 de ani de la ,,Primăvara de la Praga” și 100 de ani de la nașterea statului cehoslovac, Vladimír Války, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Cehe în România. Întrevederea cu Ioan Mihaiu, prefectul județului, a avut loc la sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Bihor.

Citește mai mult

Preț promoțional pentru elevii care vor să viziteze ,,Maşinile” lui da Vinci în Școala altfel

,,Venind în întîmpinarea solicitărilor de la şcolile din Oradea şi Bihor pentru a vizita expoziţia ,,Maşinile” lui Leonardo da Vinci în cadrul săptămînii Şcoala altfel, conducerea Consiliului Judeţean Bihor şi cea a Muzeului Ţării Crişurilor au decis să stabilească un preţ promoţional la grupurile de elevi (format din minimum 15), respectiv de 4 lei”, a anunțat conducerea MTC. Scopul acestei reduceri este de a face cât mai accesibilă această expoziţie tuturor elevilor interesaţi din Oradea, dar mai ales din judeţ, dar și pentru a vedea şi cunoaşte în profunzime invenţiile unui geniu al umanităţii.

Citește mai mult

Consiliul Județean rămâne, și în perioada următoare, fără buget

După îndelungi absențe, membrii Consiliului Județean Bihor și-au făcut, în unanimitate, prezența la ședința ordinară a lunii martie, care a avut loc marți, de la ora 12. Deși întâlnirea a durat aproape 3 ore, bugetul județului Bihor și a instituțiilor subordonate pe anul 2018 a rămas, în continuare, neaprobat.

Citește mai mult

Ucenicia la locul de muncă

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor vine în sprijinul angajatorilor informându-i că pot beneficia, în conformitate cu prevederile Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, actualizată, de o sumă în cuantum de 1.125 lei /lunar, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, pentru fiecare ucenic încadrat.

Citește mai mult

Ultimele Tweet-uri

Urmați-ne pe rețelele sociale