Conform programului anunțat de Trupa Arcadia, surprizele încep chiar de vineri, 25 septembrie, când actorii trupei punctează finalul primei etape din cadrul proiectului „Bune Maniere în Orașul de Hârtie”. Proiectul, finanțat în cadrul programului Fondul pentru un viitor mai bun în comunități, este desfășurat de Teatrul Regina Maria, Trupa Arcadia, în parteneriat cu Asociația Teatrul de Copii. „Prima etapă a presupus realizarea unor ateliere de creație în Parcul Libertății, la care copiii au avut acces gratuit. În cadrul acestora, copiii, alături de scenografi, butafori și actori ai trupei Arcadia, au realizat un orășel din cutii de carton decupate și pictate, dar și păpuși din materiale reciclabile”, anunță Andreea Costea, consultant artistic. În această seară, de la ora 18, orășelul va fi inaugurat în Parcul Libertății, în prezența copiilor care au contribuit la realizarea lui. „La inaugurare va veni și un dinozaur, de peste patru metri lungime, destul de năzdrăvan și greu de strunit. Dinozaurul va învăța, alături de spectatori, care sunt Bunele Maniere la teatru, iar lecția va fi predată de actrițele Armanca Serac și Consuela Egyed, care vor folosi în show-ul lor păpuși realizate de copii. Dinozaurul va mai avea și alte lecții de Bune Maniere de învățat, și-și va da întâlnire cu copiii weekend de weekend în parc, în următoarele trei săptămâni. Programul show-urilor va fi mediatizat de organizatori săptămânal, fiind condiționat de starea vremii”, transmite Andreea Costea. Tot vineri, de la ora 20, în Cetatea Oradea, se va juca prima premieră a stagiunii: Scenele Meșteșugarilor din Visul unei nopți de vară, de William Shakespeare. Spectacolul dedicat întregii familii, beneficiază de regie colectivă, fiind o montare modernă și comică, cu dublă distribuție: Fundulea: Andrei Fazecaș/Zentania Lupșe; Gutuie: Daniela Purcărea/Consuela Egyed; Flămându; Botișor: Armanca Serac/Carina Bunea; Blându: Florin Stan/Armanca Serac; Fluieraș: Alexandru Pop/ Igor Lungu. Săptămâna viitoare, pe 2 octombrie, de la ora 19 și sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 11, are loc premiera spectacolului Mult aer pentru nimic, după un scenariu de Anca Cucu Popescu, în regia Deliei Gavlițchi. Spectacolul este non-verbal și beneficiază de video mapping realizat de artista Ioana Bodale. „O familie normală se pregătește pentru o reuniune normală. Întâlnirea are aer de sărbătoare, pentru că e ziua Bunicului. Dar, dintr-odată, încep să se petreacă lucruri care numai normale nu sunt! Oare se deschid porțile către o lume magică sau le joacă cineva o farsă? Mult aer pentru nimic este un spectacol nonverbal, destinat întregii familii, ce își propune să captiveze atenția și interesul spectatorilor de orice vârstă, deschizând porțile către o lume colorată și plină de personalitate. Cu toții am văzut măcar un balon la viața noastră, dar, cu siguranță, nimeni nu va mai privi acest obiect la fel după ce va vedea Mult aer pentru nimic”, se arată în descrierea spectacolului. Din distribuție fac parte actorii: Florian Silaghi, Andrei Fazecaș, David Constantinescu, Daniela Purcărea, Calița Nantu, Alexandru Pop, Giorgiana Coman și Carina Bunea. Cea de a treia premieră a stagiunii este o producție de teatru-umbre, prima producție de acest fel din repertoriul Teatrului Arcadia. Creatoarele și protagonistele „1+1=1” sunt actrițele Consuela Egyed și Carina Bunea, iar spectacolul abordează teme de actualitate într-o manieră inovatoare, beneficiind, de asemenea, de video mapping. Producția este dedicată copiilor mari, cu vârste de peste 12 ani, adolescenților, tinerilor dar și adulților care se află în căutarea copilului interior și care-și trăiesc viața pe pilot automat, într-o rutină a stresului și a oboselii. Premiera va avea loc în data de 11 octombrie, de la orele 11, respectiv 19. Pentru cei mici, actorii trupei pregătesc spectacolul Punguța cu doi bani, în regia lui Szőke Kavinszki András, premiera fiind programată în luna noiembrie. Spectacolele Mult Aer pentru Nimic și 1+1=1 se vor juca la Sala Arcadia, din pricina condițiilor care trebuie respectate pentru siguranța tuturor participanților, accesul în sală fiind în limita a 60 de locuri.

News Bihor