Înființată prin hotărâre a Consiliului Județean Bihor, în 10.03.2010, Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte a sprijinit activitatea societății civile prin finanțarea unor proiecte elaborate în domenii precum sport, cultură, anticorupție. Doar anul trecut, prin DDIP Bihor, au fost finanțate 178 de proiecte. Din fondurile alocate de Consiliul Județean, 600.000 lei au fost folosiți pentru sprijinirea proiectelor culturale, 375.000 lei pentru sport, iar suma de 25.000 lei a fost direcționată spre proiectele pe anticorupție. În ședința ordinară a lunii iunie, plenul Consiliului Județean a decis desființarea instituției. „La aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli, pentru DDIP Bihor a fost alocată suma de 594.340 lei, cheltuieli de personal. Până la 31.05.2020, cheltuielile sunt în cuantum de 338.989 lei, iar alocațiile bugetare acoperă cheltuielile până cel mult în luna august”, se arată în documentele proiectul de hotărâre. „Se desființează toate posturile, în număr de 17. În termen de 10 zile, directorul instituției va emite deciziile de concediere, iar în 60 de zile, instituția va fi radiată”, precizează documentul.

Proiectul de hotărâre a trecut cu 32 voturi în favoare și două abțineri.

Veres Diana