La granița cu Ungaria, încă de la mijlocului lunii mai, traficul a fost reluat gradual, în prezent fiind operaționale 11 puncte de trecere a frontierei, 10 în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane şi 1 pentru lucrătorii transfrontalieri.

După ce în luna aprilie, au fost depuse mai multă sesizări de la cetățeni și reprezentanți ai autorităților publice locale, resprectiv, după o serie de consultări cu primari din regiune și experți în domeniul social, Președintele Consiliului Județean Bihor, Pásztor Sándor, a fost preocupat de problemele de circulație a acelor cetățeni care tranzitau zilnic granița România-Ungaria. ,,Ca președinte al Consiliului Județean Bihor, consider că se impun soluții urgente în domeniul mobilității forței de muncă transfrontaliere, în sensul asigurării unui grad mai ridicat pentru acele persoane care sunt întreținătorii familiei, și până la izbucnirea crizei Covid-19 au lucrat cu forme legale la angajatori din țările învecinate în țări din ,,zona galbenă”. Vă adresez rugămintea de a reglementa posibilitatea trecerii frontierei periodice pentru ca acești oameni să își poată desfășura activitatea profesională…….”, se arată în solicitarea trimisă de către președintele CJB, Pásztor Sándor, către ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.

Astfel, în momentul de față mii de navetiști care tranzitează zilnic granița româno-maghiară nu vor mai fi afectați sub o formă sau alta de criza generată de Covid-19.

Mădălina Venter