În ultimele 24 de ore, în Bihor, bilanțul persoanelor confirmate pozitiv cu COVID-19 a crescut de la 659 la 660 de cazuri. În această dimineață, autoritățile județene au raportat că în carantină se află 19 persoane. Conform actualizărilor, în Bihor, 548 persoane sunt vindecate.

Din cele 345 de noi cazuri confirmate, la nivel național, unul singur a fost înregistrat în județul Bihor, unde numărul bolanvilor a ajuns la 660. Miercuri dimineața, în Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” erau internate 119 persoane. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.504 de persoane. Alte 87.624 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 585.353 de teste. Bilanțul decesulor a ajuns la 1.451 persoane.

Numărul cazurilor confirmate pe teritoriul României este de 22.760. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.117 au fost declarate vindecate și externate.

Mădălina Venter