Până la sfârșitul lunii mai, reprezentanții societății civile au depus, spre finanțare, 70 de proiecte. 66 dintre acestea au întrunit criteriile de evaluare.

Pentru 2020, Consiliul Județean Bihor a alocat Direcției Social Comunitare suma de 1.000.000 lei pentru programul de finanțare a proiectelor societății civile. „Până la sfârșitul lunii mai, au fost aprobate 66 proiecte pentru cofinanțare, 4 cereri fiind respinse de comisia de evaluare. Dintre inițiativele care au primit finanțare, cele mai multe, 37, au fost depuse la categoria tineret-cultural, unde s-a aprobat un buget de 229.300 lei”, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Bihor. 24 de proiecte din domeniul social-comunitar au beneficiat de finanțări în valoare de 199.500 lei, iar în ceea ce privește inițiativele derulate pe linia protecției mediului, 5 proiecte au primit fonduri în valoare de 34.000 lei.

Până în 20 iunie se mai pot depune cereri de finanțare în cadrul celei de-a treia sesiuni

Autoritățile anunță că la dispoziția societății civile mai există fonduri în valoare de 227.200 lei pentru co-finanțarea proiectelor pe toate cele trei domenii. Până pe data de 20 iunie, beneficiarii pot depune cererile de finanțare la sediul Direcției Social Comunitare din Parcul Traian nr. 5

Pentru 2020, bugetul Direcției Social Comunitare a fost împărțit astfel: pe domeniul tineret-cultural se finanțează proiecte în valoare de 350.000 lei; pe protecția mediului-150.000 lei și pe domeniul social-comunitar s-au alocat 500.000 lei.

Veres Diana