După discuțiile, inițiate în 2018, și reluate în 2019, între Consiliul Județean, primarii din Bihor și reprezentanți ai companiei naționale Transgaz S.A., conducerea comunei Paleu a decis să meargă pe cont propriu și nu în asociere, cu alte UAT-uri, în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii de gaz. „Am analizat posibilitățile, timp și costuri, în primul rând, și am considerat-o pe cea din urmă destul de greoaie, dar ținând cont de stadiul actual de dezvoltare și poziționarea față de magistrala principală, am apreciat că UAT Paleu va fi atractivă din punct de vedere economic pentru un viitor operator al sistemului de distribuție”, ne-a spus Somogyi Ludovic, inițiator și susținător al proiectului de introducere a gazului pe raza comunei Paleu.

Elaborat de autoritățile din Paleu, proiectul de buget al comunei a conținut un capitol pentru studiul de fezabilitate privind înființarea rețelei de distribuție a gazelor naturale. Săptămâna trecută, Primăria Paleu și societatea Proiect Construct SRL au semnat contractul pentru elaborarea SF-ului. Documentul prevede și identificarea unei soluții viabile pentru amplasarea stației de reglare măsurare a gazelor (SRM) pe proprietatea publică a UAT Paleu. Acest element este cu atât mai important cu cât de amplasament depind viitoarele costuri ale proiectului de dezvoltare a infrastructurii de gaz, din acel punct urmând să se facă distribuția în localitățile comunei. Compania din Zalău, cu experiență de aproape 15 ani în domeniu, urmează să identifice potențiali consumatori și să dimensioneze viitoarea rețea de distribuție imediat ce reprezentanții Transgaz S.A. vor transmite soluția de alimentare. Redactarea studiului de fezabilitate va fi realizată într-un termen de 3-6 luni, în funcție de durata de obținere a avizelor.

Reamintim că, la începutul anului 2019, la inițiativa conducerii Consiliului Județean, plenul a adoptat o hotărâre prin care, 50% din costurile cu elaborarea studiului de fezabilitate vor putea să fie finanțate de CJ Bihor, în baza unui acord cu unitatea administrativ teritorială.

NewsBihor