Prin rectificarea bugetară, aleșii bihorenilor au decis, în unanimitate, ca fondurile alocate, inițial, Aeroportului Oradea să fie diminuate cu 1.000.000 lei. O parte a banilor se vor folosi pentru achiziționa tabletelor pentru elevii din învățământul special, dar și pentru continuarea testărilor COVID-19 în coloniile de romi.

Joi, consilierii județeni s-au întâlnit, pentru prima dată de la izbucnirea pandemiei și dispunerea restricțiilor privind distanțarea socială. Întruniți în ședință, în mediul virtual, cei 34 de consilieri au avut de adoptat 4 proiecte de hotărâre. Primul dintre acestea a vizat o rectificare a bugetului. Consilierii au votat, în unanimitate, diminuarea bugetului R.A. Aeroport Oradea (9.000.000 lei) cu 1.000.000 lei. „Am avut o discuție cu conducerea Aeroportului Oradea, unde s-au făcut economii, iar banii pot fi readuși către județ”, a spus președintele Consiliului Județean Bihor. Din acești bani, 185.000 lei vor fi alocați pentru achiziționarea unor tablete pentru elevii din învățământul special. „Am primit o adresă de la inspectorat (Inspectoratul Școlar al Județului Bihor) prin care ni se solicită să asigurăm tablete pentru ca procesul educațional să poată continua și în școlile speciale, pe care le avem în subordine. Am avut o întâlnire cu toți directorii școlilor, și s-au analizat cerințele tehnice formulate de aceștia. Trebuie să asigurăm 185 de tablete”, a spus Pásztor Sándor.

Bani pentru testări în coloniile de romi

Tot prin rectificarea bugetără, 315.000 lei vor fi direcționați către fondul de rezervă pentru situații de urgență. 200.000 lei din fondul de rezervă al Județului Bihor vor ajunge la bugetul municipiului Oradea. „Prin Spitalul Municipal Dr. Gavril Curteanu, banii vor fi direcționați către efectuarea testărilor COVID-19 în coloniile de romi din județul Bihor”, a spus președintele Consiliului Județean Bihor. 115.000 lei vor rămâne în fondul de rezervă al județului.

Veres Diana