În cadrul programului de finanțare a proiectelor societății civile, Direcția Social Comunitară din cadrul Consiliului Județean are alocat, pentru acest an, un buget de 1.000.000 lei. „Până la data limită a primei sesiuni de depunere a cererilor de finanțare, 15 aprilie 2020, au fost depuse 77 proiecte ale organizațiilor non-guvernamentale bihorene. Dintre acestea, 50 au fost analizate de către Comisia de Evaluare, primind din partea DSC co-finanțare pentru implementare, un număr de 48 proiecte. Alte 27 de proiecte nu au fost, deocamdată, evaluate fiindcă debutul acestora este programat pentru luna iulie, dar vor intra în evaluare la următoarea sesiune de analiză a dosarelor”, a transmis Simon Adrian, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Bihor.

Societatea civilă s-a reorientat și a conceput proiecte în contextul pandemiei

Pentru 2020, bugetul Direcției Social Comunitare a fost împărțit astfel: pe domeniul tineret – cultural se finanțează proiecte în valoare de 350.000 lei; pe protecția mediului – 150.000 lei și pe domeniul social – comunitar s-au alocat 500.000 lei. Majoritatea proiectelor depuse spre co-finanațare s-au concentrat pe rezolvarea parțială a problemelor ce derivă din situația creată de pandemia de coronavirus. „În prima sesiune vor fi finanțate 18 proiecte din domeniul tineret-cultural în valoare de 118.000 lei; 8 din categoria protecția mediului, totalizând 41.000 lei, iar pe social-comunitar, 22 proiecte au câștigat co-finanțare în valoare de 163.000 lei. De menționat este faptul că, în această sesiune, atât în privința modului de desfășurare a activităților planificate, cât și a obiectivelor propuse, majoritatea proiectelor s-au concentrat pe rezolvarea parțială a problemelor ce derivă din contextul actual al pandemiei. Vor fi finanțate proiecte care oferă ajutor pentru comunitate, o masă caldă pentru persoane vârstnice sau aflate în dificultate. Am primit solicitări pentru proiecte care au ca obiectiv normele de conduită a tinerilor privind prevenirea răspândirii virusurilor sau activitatea de voluntariat pentru protecția mediului în anul pandemiei”, spune Simon Adrian.

Autoritățile anunță că la dispoziția societății civile mai există fonduri pentru co-finanțarea proiectelor pe toate cele trei domenii: cultural-tineret – 232.000 lei, protecția mediului – 109.000 lei, social-comunitar – 337.000 lei. Până pe data de 20 a fiecărei luni, beneficiarii pot depune proiectele online, la adresa directiasocialcomunitarabihor@yahoo.com

Veres Diana