Începând de luni, 23 martie, pe tot parcusul perioadei în care sunt suspendate cursurile școlare, Teatrul Arcadia își invită spectatorii în mediul virtual, pe pagina de socializare a trupei, acolo unde vor avea loc, zilnic, activități dedicate copiilor.

Astfel, în fiecare zi de luni, publicul bihorean va face cunoștință cu un actor al Trupei Arcadia. ,,Vom afla, împreună, ce cărți le-au marcat copilăria, care sunt năzbâtiile înfăptuite în copilărie, cum ar transforma cu o baghetă magică lumea, într-o lume mai bună pentru copii, și multe alte povești, dezvăluiri sau întâmplări haioase”, a transmis Andreea Costea, consultant artistic.

Marțea, cei mai mici dintre orădeni, sunt invitați să vizioneze programul ,,Povestea serii”. În fiecare zi de marți, de la ora 19.30, cei mici au ocazia de a viziona și asculta o poveste de noapte bună, alături de actorii trupei. Miercurea, este ziua dedicată videoclipurilor educative. Membrii Arcadia invită spectatorii, în fiecare zi de miercuri, de la ora 11.00, să urmărească un tutorial. Cei mici pot afla cum să confecționeze păpuși din obiecte reciclabile, cum să realizeze clovnerii sau trucuri de magie, cum se poate crea un joc de umbre pe perete, și o serie de alte tutoriale educative. Joia, este ,,Ziua Copiilor Bihoreni”. ,,În fiecare zi de joi, de la ora 11.00, vă vom prezenta un moment artistic realizat și filmat de copiii din public. Vă invităm să-i urmăriți și să votați videoclipul favorit. Vinerea e ziua filmărilor surpriză, iar sâmbăta, de la ora 11.00, vă invităm să vizionați un spectacol de teatru” a mai precizat Andreaa Costea.

Sâmbătă, 28 martie, Teatrul Arcadia oferă primul spectacol programat, pe pagina de socializare a trupei și este vorba despre ,,Motanul Încălțat”, în regia lui Traian Savinescu, prima versiune cu păpuși a operei cu același nume, a maestrului Cornel Trăilescu. Spectacolul este recomandat copiilor cu vârste mai mari de 6 ani.

Mădălina Venter