Rezultatele virusologice atestă încă trei cazuri de gripă în județul Bihor. Astfel, în sezonul 2019/2020 numărul îmbolnăvirilor confirmate a ajuns la 14.

Pacienții diagnosticați recent cu gripă sunt un bebeluș de 11 luni, care se află în stare bună, un bărbat în vârstă de 48 de ani, cu evoluție favorabilă, și un adolescent de 14 ani, care urmează tratament simptomatic.

Având în vedere contextul epidemiologic național și precizările Centrului Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile, Direcția de Sănătate Publică Bihor recomandă populației să se adreseze medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa, să respecte bunele maniere în cazul tusei și strănutului, să adopte o igienă adecvată a mâinilor și să evite aglomerațiile.

Larisa Patricia Herlaș