Joi, de la ora 19, la Filarmonica de Stat este programat concertul care va marca un sfert de mileniu de la nașterea compozitorului Ludwig van Beethoven. Acompaniată de orchestra filarmonicii orădene, tânăra pianistă, Cătălina Butcaru, va interpreta, printre capodoperele beethoveniene, și celebra Simfonie a III-a – Eroica, dedicată, inițial, lui Napoleon.

Prima lucrare din program este „Uvertura Coriolan, op. 62 (1807)”, o muzică vie şi profund umană, plină de tensiuni, cu un conţinut dramatic accentuat, inspirată din subiect istoric. Programul va continua cu „Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră în Do major, op. 15”, lucrare interpretată de însuși Beethoven, cu ocazia turneelor întreprinse în Germania și la Praga. Cea de-a doua parte a concertului de joi seara cuprinde o compoziţie prețioasă, „Simfonia a III-a, Eroica”. „Iniţial i-a fost dedicată lui Napoleon, dar după amara decepţie avută la vestea proclamării primului consul ca împărat, Beethoven a rupt dedicaţia, lăsând în urmă doar câteva cuvinte sugestive … „în amintirea unui mare om”. Se presupune că ideea de bază de a compune marşul funebru (partea a II-a a acestei simfonii) a fost dată de moartea generalului englez Abercromby în bătălia de la Alexandria”, a transmis conducerea artistică a Filarmonicii din Oradea.

Garanţia unei interpretări de clasă va fi asigurată de solista Cătălina Butcaru, care a studiat pianul la Liceul de Muzică din Constanța și la Liceul de Muzică „George Enescu” din București, cu profesoara Szél Olga, bucurându-se în același timp și de înrdrumarea renumiților pianiști Aurora Ienei și Dan Grigore. În 2008, tânăra artistă a lansat CD-ul de debut solo. Considerată una dintre solistele cu o interpretare de înaltă maturitate, Cătălina Butcaru a luat parte la numeroase proiecte de muzicale de cameră, cu violonistul Yair Kless sau cu violoncelistul cvartetului „Alban Berg”, Valentin Erben. În anul 2013, împreună cu flautistul român Matei Ioachimescu a lansat compact discul, „Lumière”.

La 250 de ani de la naștere, Ludwig van Beethoven este recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii universale. Alături de Joseph Haydn și Wolfgang Amadeus Mozart, Beethoven este considerat a treia personalitate proeminentă a clasicismului vienez, lucrările sale, mai ales cele din ultima perioadă de creație, având și amprenta elementelor stilistice ale romantismului. Dintre compozițiile sale, mai importante sunt cele 9 simfonii, 5 concerte pentru pian, Concertul pentru vioară, Triplul concert pentru pian, vioară și violoncel, 32 sonate pentru pian, 10 sonate pentru vioară și pian, 16 cvartete pentru coarde, Missa Solemnis și opera Fidelio.

Mădălina Venter