Prefectul judeţului Bihor, Dumitru Țiplea, a convocat, azi, şedinţa Centrului Local de Combatere a Bolilor Bihor pentru a supune analizei evoluția pestei porcine africane la nivelul județului.

Administratorii fondurilor de vănătoare, inspectori ai Direcției Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Bihor, reprezentanți ai Direcției Silvice Bihor, ai Gărzii de Mediu, ai Agenției Protecției Mediului, ai Poliției de Frontieră și ai Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor au participat la ședința de Combatere a Bolilor Bihor, aducând noutăți în privința actualei situații de răspândire și de combatere a pestei porcine africane dar și a gripei aviare. 

10 fonduri cinegetice afectate de pesta porcină africană
”Conform datelor pe care le deținem din cele 69 de fonduri cinegetice de pe raza județului Bihor, cota de recoltă la vânătoarea la mistreți este de 3.606 exemplare dintre care 2.166 au fost împușcați, ceea ce înseamnă un procent de 58,7% din totalul cotei de recoltă. Sunt 10 fonduri cinegetice afectate de pesta porcină africană, aceste fonduri cinegetice sunt administrate de către 5 gestionari. La Fondul 14 Mișca s-a realizat integral cota de recoltare iar pe Fondul 1 Curtuișeni s-a realizat de asemenea cota de recoltă, ba mai mult s-a cerut suplimentarea cotei întrucât au migrat mistreți din Ungaria. Singura situație neclară este la fondul cinegetic 21 din Paleu, acolo unde gradul de realizare a cotei de recoltare este destul de scăzut, insă deocamdată nu dețin date exacte.”, a declarat inspectorul Gărzii Forestiere, Marius Poenariu.

Măsurile prioritare față de situația epidemiologică existentă la această dată, sunt canalizate pentru lichidarea focarelor declarate și pentru limitarea răspândirii virusului la efectivele de porcine sănătoase crescute în exploatații nonprofesionale ale gospodăriilor populației. În acest sens, rolul crescătorilor de porcine are o mare importanță iar recomandările servicilor sanitare veterinare cu referire la asigurarea criteriilor de protecție, bunăstare și biosecuritate, sunt: creșterea porcilor numai în adăposturi închise, asigurând-se condițiile de igienă și microclimat, evitarea contactului cu alte porcine din afara exploatației, evitarea creșterii de porci domestici pe gropile de gunoi sau în vecinătatea fondurilor de vânătoare pentru a evita contactul cu populația de mistreți, sacrificarea și valorificarea cărnii de porc și a derivatelor, numai în condițiile impuse de legislația specifică, sub supravegherea medicului veterinar, efectuarea dezinfecției atât la intrarea în exploatație, cât și la intrarea în adăpost prin instalarea dispozitivelor specifice, pentru mijoacelor de transport cât și pentru încălțăminte și îmbrăcăminte, efectuarea de acțiuni de decontaminare, dezinsecție și deratizare, a adăposturilor sau alte spații cu risc.

Risc de gripă aviară
Șeful DSVSA Bihor, dr. Remus Moţoc a prezentat o informare cu privire la pericolul de răspândire a gripei aviare. În 15 ianuarie în localitatea ungară Letavertes, de lângă Diosig, a transformat localitatea din România să fie cuprinsă în zona de protecţie, luându-se totodată măsuri specifice, dat fiind că există pe teritoriul ei un fond de vânătoare, două ferme avicole şi 623 exploataţii individuale cu un total estimat de 7.500 păsări de curte.

În încheierea ședinței, prefectul le-a cerut tuturor șefilor de instituții să își facă datoria și să comunice toate informațiile cu privire la noile posibile focare.
”Rugămintea mea este ca fiecare instituție să își facă treaba pentru a nu avea parte de probleme și sancțiuni. De asemenea este foarte important să colaborăm și să comunicăm în cel mai scurt timp, apariția noilor focare apărute și desigur, eliminarea lor în timp util.”, a conchis prefectul, Dumitru Țiplea.

 

Agenția NewsBihor