Biblioteca Județeană ,,Gheorghe Șincai” Bihor organizează, în Amfiteatrul instituției, conferința cu titlul ,,O sută de ani de literatură română (1918 – 2018)”, susținută de prof. univ. dr. Ion Simuț.

,,Aniversarea Marii Uniri nu ar trebui să se oprească la o anumită dată. Acest eveniment fericit trebuie să ne stimuleze permanent rememorarea și asumarea unei tradiții istorice și culturale. Ne gândim la marile repere ale tradiției literaturii române, din 1918 încoace”, precizează Ion Simuț. Conferința va prezenta și va argumenta diferențele de evoluție existente între trei mari perioade, lesne identificabile prin evenimentele care au constituit cotituri istorice în cei o sută de ani.

Prima este este perioada interbelică (1918 – 1944), ,,definibilă prin valorile de vârf în cadrul modernismului românesc, când poezia, proza și critica au înregistrat unele din cele mai importante realizări estetice”, așa cum apreciază profesorul universitar. După 1945, situația României se schimbă dramatic. ,,În primul deceniu postbelic avem de consemnat o eclipsă, ce va fi atenuată prin înlăturarea treptată a consecințelor stalinismului. A doua epocă se consolidează după 1960, în jurul generației care se afirmă atunci, o perioadă care va fi recunoscută, în domeniul literaturii, ca una o neomodernismului, prin refacerea legăturilor cu perioadă interbelică. O altă ruptură dramatică are loc la sfârșitul anului 1989. După această dată, literatura română recâștigă climatul libertății de creație după 45 de ani de dictatură. Un tablou de valori literare este specific fiecăreia dintre cele trei epoci și conferința le va prezenta într-un mod convingător și atractiv”, mai transmite amfitrionul evenimentului.

Conferința va avea loc în 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, începând cu ora 13:00, și este cu intrare liberă.

Larisa Patricia Herlaș