Cel care a dat citire Hotărârii de Guvern a fost noul prefect de Bihor, Dumitru Țiplea, care a redat din actul normativ că „domnul Feneși Tibor va exercita funcția publică de subprefect cu caracter temporar”, după care l-a invitat pe acesta să rostească jurământul de credință. După ce a depus jurământul, noul oficial s-a adresat invitaților prezenți în sala festivă a Prefecturii. „Este o onoare să fiu în fața dumneavoastră, însă această calitate mă onorează și mă obligă, în același timp. Vreau să mulțumesc, în mod public, Guvernului României și celor care m-au propus. Doresc să fac o echipă unită și puternică cu prefectul județului deservind astfel interesele guvernului în teritoriu”, a precizat subprefectul Feneși Tibor. Deși a subliniat faptul că îl cunoaște foarte puțin, Dumitru Țiplea l-a asigurat pe noul subprefect de întreaga sa colaborare. „Îi spun bun venit! Este o persoană tânără, dar cred că vom colabora bine. Ne cunoaștem foarte puțin, dar sper că vom avea o colaborare bună pentru dezvoltarea județului”, a spus prefectul Dumitru Țiplea. Feneși Tibor îi succede în funcția de subprefect lui Iulius Delorean.

 

Feneși Tibor este licențiat în știinţe juridice, absolvind facultatea de drept în anul 2005. În 2008 a obținut masterul în Sociologie, specializarea Administraţie Publică şi Dezvoltare Comunitară. În anul 2014 a absolvit Programul de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice, corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici. În perioada 2005-2007 a fost director executiv al Fundaţiei Social-Comunitare a Consiliului Județean Bihor. Din 2007 până în noimebrie 2019, Feneși Tibor a ocupat funcția de director al Direcției Social Comunitare. Prin dispoziția președintelui Consiliului Județean Bihor a fost numit șef Serviciul Relații cu Consilierii și Relații Externe. La festivitatea de învestire au fost prezenți și soția și unul dintre fiii tânărului subprefect.

Veres Diana