Spiritul Crăciunului este mai prezent decât oricând în Sânmartin, acolo unde administrația locală a asigurat prezența unor decorațiuni festive încântătoare, care i-au cucerit atât pe copii, cât și pe părinții lor.

În pragul sărbătorilor de iarnă, Primăria comunei Sânmartin a amenajat, în incinta parcului central, o fântână colorată și o căsuță parcă desprinsă din povești, în care să se odihnească bătrânul Moș Crăciun. Lângă aceasta a fost montată o cutia poștală, pentru ca cei mici să își poată lăsa scrisorile cu dorințe, urmând ca ajutoarele Moșului să se asigure că ele ajung cât mai curând în Laponia.

De altfel, copiii cuminți din comună sunt așteptați pe data de 24 decembrie, de la ora 16:30, la căsuța din parc, pentru a face cunoștință cu Moș Crăciun în persoană, care a promis că vine încărcat cu daruri.

Larisa Patricia Herlaș