Pot candida pentru funcția de manager al Teatrului ,,Regina Maria” cetățenii oricărui stat membru al Uniunii Europene care au capacitate deplină de exercițiu, studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalent în domeniul activităților artistice, experiență în conducere de peste trei ani și vechime în specialitatea studiilor absolvite de minim zece ani.

Candidații trebuie să depună proiectul de management întocmit în conformitate cu caietul de obiective și dosarul de concurs. ,,Primirea și verificarea acestora se asigură de Serviciul Monitorizarea Instituțiilor Subordonate până cel târziu în data de 14 ianuarie, la ora 16.00”, a precizat, pentru NewsBihor, Adrian Simon, purtător de cuvânt al Consiliului Județean Bihor.

Concursul constă în analizarea proiectelor de management depuse. Rezultatele primei etape vor fi afișate în 28 ianuarie. În ziua următoare, vor fi susținute proiectele în cadrul unui interviu, rezultatele urmând să fie făcute publice în aceeași dată, adică 29 ianuarie. În continuare, participanții vor avea la dispoziție o zi lucrătoare pentru contestații.

Bibliografia și alte informații privind organizarea concursului de proiecte de management la Teatrul ,,Regina Maria” Oradea puteți găsi aici:  https://www.cjbihor.ro/pdf/anunt%20concurs%20proiecte%20de%20management%20la%20Teatrul%20Regina%20Maria%20.pdf?fbclid=IwAR0JthohTICOApYRu6_EfpPoce3H1NyfypUkCggz3u8V1xYPKmJckLWdCx4.

Larisa Patricia Herlaș