Consiliul Județean Bihor a anunțat că mai multe sectoare de drum judeţean sunt închise circulaţiei rutiere în perioada sezonului rece: 28 noiembrie 2019 – 30 aprilie 2020.

În ceea ce privește drumul Baraj Leşu – Stâna de Vale, tronsonul Baraj Leșu – Coada Lacului este în proprietatea comunei Bulz şi în administrarea Consiliului Local al comunei Bulz. Astfel, acest sector de drum poate fi deschis circulaţiei rutiere pe perioada iernii, prin hotărârea administratorului drumului. Însă, sectorul de la Coada Lacului – Stâna de Vale este în proprietatea județului Bihor și administrarea Consiliului Județean Bihor, fiind închis circulației rutiere până la primăvară.

De asemenea, drumul județean DJ 763 A din DN 76 – Șuștiu – Limită Județ Arad (DJ 792B), pe sectorul de la km 5+500 până la km 18+257 (Ursești – limită Județ Arad), fiind un sector de drum pietruit, cu traseu de munte sinuos și cu o stare de viabilitate rea, va fi închis circulației publice.

În aceeași situație se află și drumul județean DJ 767 pe sectorul de la km 10+940 până la km 27+500 (Dobrești – Vârciorog). Mai mult, acest sector de drum se află în fază de execuție, lucrările în derulare nepermițând accesul, motiv pentru care circulație rutieră nu s-ar putea desfășura în condiții de siguranță. De aceea, și acesta va fi închis.

Larisa Patricia Herlaș

FOTO: arhiva NewsBihor