În weekendul 6 – 7 decembrie, galeria expozițională de la parterul Bibliotecii Județene ,,Gheorghe Șincai” Bihor va găzdui Târgul de Știință STEM Adventure.

Târgul STEM este o activitate cuprinsă în proiectul ,,STEM Education for Responsible Citizenship in EU”, implementat de Asociația Learning Communities, prin Programul Erasmus+. La eveniment sunt aşteptaţi să participe inclusiv copiii şi bibliotecarii din întregul județ, activi în proiectul ,,CODE Kids – copiii fac coding în bibliotecile publice”, al Fundației Progress, care are ca parteneri Biblioteca Județeană ,,Gheorghe Șincai”, Biblioteca publică Aștileu și Biblioteca publică Sânmartin.

,,Acest eveniment este unul în care organizații și cluburi de profil STEM din Oradea și județul Bihor își promovează activitățile și încurajează copiii, tinerii și familiile interesate de subiect să vină să ne viziteze”, a transmis Biroul Relaţii Publice al Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai” Bihor.

Având intrare liberă, Târgul de Știință STEM Adventure se va derula vineri, între orele 11:00 – 16:00, și sâmbătă, între orele 10:00 – 14:00.

Larisa Patricia Herlaș