În ultima ședință prezidată a Colegiului Prefectural, Ioan Mihaiu a solicitat un bilanț al activității desfășurată de Direcția Silvică Bihor. Potrivit conducerii instituției, în primele zece luni, peste 600 de controale pe fond au fost derulate de angajații direcției.

Printre activitățile desfășurate, angajații Direcției Silvice Bihor trebuie să asigure și paza celor peste 118.000 hectare de păduri pe care le are în administrare. În perioada ianuarie-octombrie 2019, angajații direcției au constatat 19 infracțiuni privind tăierile ilegale și au aplicat 134 de contravenții în valoare de peste 510 mii lei. Peste 600 de controale pe fond și parțiale au fost efectuate în această perioadă. De asemenea, angajații Direcției Silvice Bihor au urmărit identificarea rutelor de transport a materialului lemnos sustras și a căilor de acces. Aproape 2000 de acțiuni pe linie de material lemnos tăiat ilegal au fost desfășurate, în urma cărora s-a confiscat cantitatea de 390 metri cubi și au fost aplicate amenzi în cuantum de 134.000 lei. În perioada 15 noiembrie-24 decembrie, autoritățile vor desfășura activități pe linia combaterii tăierilor ilegale, transportului și comercializării brazilor de Crăciun.

Ioan Mihaiu și-a luat rămas bun de la colaboratori

La doi ani și șase luni de la învestirea în funcție, prefectul Ioan Mihaiu și-a luat, joi, rămas bun de la colaboratori. „Nu am vrut să îmi închei mandatul fără să vă mulțumesc. Prefectul este revocat de noul guvern, punct. Am înțelegere totală față de lege, așa trebuie să se întâmple. Prefectul este reprezentantul guvernului în teritoriu, nu al fostului guvern. În calitate de conducător am cerut respect reciproc pentru că suntem aici pentru a colabora, nu pentru a ne certa. Acesta este scopul”, a spus Ioan Mihaiu, în ultima ședință a Colegiului Prefectural pe care a prerzidat-o. Prefectul le-a mulțumit șefilor instituțiile deconcentrate pentru modul în care au înțeles colaborarea. „Peste 40 de case au fost reparate în zona Rieni după furtuna din 2017. Jumătate dintre instituțiile subordonate au donat materiale sau fonduri, așa s-a putut începe reconstrucția. De asemenea, mulțumesc pentru implicare în gestionarea situației privind pesta porcină. Bihorul a fost cel mai afectat județ din vestul țării. În ultimii doi ani au fost identificate 99 de focare din care au mai rămas 14. Sunt convins că și acestea vor fi lichidate până la finalul anului”, a precizat Ioan Mihaiu.

Veres Diana