Miercuri, de la ora 15, Biblioteca Universității din Oradea a găzduit evenimentul final al proiectului ,,Să cunoaștem și să combatem ambrozia”. Asociația Ecologică Crisiensis a prezentat a prezentat concluziile proiectului susținut de Consiliul Județean Bihor prin Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte.

În cadrul evenimentului, la care au participat elevi de la profilul biologie al Colegiilor Naționale „Emanuil Gojdu” și „Onisifor Ghibu”, organizatorii au prezentat informații despre planta perenă, cu o răspândire agresivă și combaterea ambroziei. După analiza materialului presat și conservat, membrii Asociației Ecologice Crisiensis au inițiat discuții cu participanții. „Proiectul a avut ca scop studiul ambroziei de către tineri, cunoașterea și recunoașterea acestei plante, a efectelor ei și a modului cum trebuie combătută, pentru ca și ei, la rândul lor, să poată informa și educa ulterior comunitățile din care fac parte. Rezultatele observațiilor în urma activităților din proiectele din anii trecuți au fost centralizate în broșurile care au fost tipărite în acest an, ele fiind extinse și diseminate la nivelul județului”, au spus organizatorii. Materialele informative vor fi distribuite primarilor bihoreni, pentru ca aceștia să poată iniția acțiuni menite să reducă substanțial cantitatea de polen din aer, precum și cantitatea de semințe de ambrozia.

Mădălina Venter