În perioada septembrie-noiembrie, specialiștii Asociației Academice Pharmamedica au inițiat, în liceele din județ, un proiect educațional de conștientizare a tinerilor asupra metodelor contraceptive.

Beneficiari ai proiectului sunt elevi din clasele IX-XII de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” și Liceul Teoretic „Ady Endre”. „Prin derularea proiectului dorim sprijinirea școlilor pentru îmbunătățirea calității educației pentru sănătate a tinerilor prin implicarea comunității locale în general, prin oferirea posibilității de a îmbunătăți cunoștințele despre metodele contraceptive în vederea menținerii și îngrijirii stării de sănătate. Cultivarea responsabilității, și a prevenției reprezintă dezideratele care stau la baza unui sistem educațional relevant, centrat pe interesele elevilor, menit să încurajeze dezvoltarea lor armonioasă și înțelegerea beneficiilor pe care îl presupune un stil de viață educat, sănătos și asumat”, au anunțat specialiștii Asociației Academice Pharmamedica.

Campania s-a derulat în perioada 02.09.2019-18.11.2019 și a beneficiat de sprijinul Consiliului Județean Bihor prin Direcția Social Comunitară.

Veres Diana