Primul punct de pe ordinea de zi a ședinței de marți a fost proiectul de hotărâre privind validarea unui mandat de consilier județean. Cu 17 voturi în favoare, 14 împotrivă și 2 abțineri, Carmen Pantiș a fost votată. Potrivit reglementărilor legale, pentru validarea mandatului unui consilier sunt necesare voturile majorității consilierilor prezenți. Carmen Pantiș va depune jurământul luna viitoare, întrucât marți, nu a fost prezentă în sala de ședință. Carmen Pantiș îi succede în forul județean, lui Dacian Foncea, care în luna martie 2018 a demisionat din Consiliul Județean Bihor, după ce a promovat concursul pentru funcția de manager al Spitalului Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu.

Veres Diana