Aleșii județeni din PNL și ALDE au introdus pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de vineri revocarea consilierilor Sergiu David (PSD) și Grim András (UDMR) din poziția de reprezentanți ai județului Bihor în Adunarea Generală a S.C. Pază și Protecție Bihor S.R.L.

Motivul invocat a fost acela că ,,de la data desemnării acestora nu au prezentat plenului Consiliului Județean Bihor niciun raport de activitate al societății pe care o reprezintă”. Tocmai de aceea, liberalii și cei din grupul ALDE au considerat necesar desemnarea altor reprezentați, ,,care să îndeplinească atribuțiile specifice societății comerciale cu mai mult interes”, și ,,să ducă la o creștere economică”.

De cealaltă parte, cei doi consilieri în cauza – care au ales să își prezinte demisia, contrazic inițiatorii acestui proiect de hotărâre și se declară victimele unui joc politic. ,,În fiecare an, societatea depune la Consiliul Județean un raport de activitate. Ultimul a fost depus în 9 februarie 2019”, a răspuns, în plen, Grim András.

,,Când am ajuns în această poziție, societatea avea 270 de angajați, undeva la 33 de contracte și pierderi de aproximativ 200.000 lei. În acest moment are 371 de angajați, 54 de contracte în derulare și un profit de 168.000 lei net. O altă realizare importantă este faptul că, în acești doi ani și jumătate, am reușit înnoirea parcului auto, astfel încât în prezent să existe 7 automobile noi în cadrul S.C. Pază și Protecție Bihor S.R.L. De asemenea, ne-am asigurat că s-au achitat cele peste 16.000 de ore suplimentare, care erau neplătite la momentul respectiv”, a declarat și Sergiu David. Consilierul le-a mai atras atenția colegilor săi de la județ să nu transforme acest subiect într-o ,,răfuială politică”, pentru a nu pune în pericol viitorul societății.

,,Să știți că vom fi cu ochii pe această societate, pentru că ne-au trebuit șase ani să o punem pe picioare, după ce s-a aflat în pragul falimentului”, a reacționat Ioan Mang, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.

S.C. Pază și Protecție Bihor S.R.L. este prima societate de pază înființată în Bihor, cu peste 23 de ani în domeniu, având cel mai mare număr de agenți de securitate din județ. Aceasta are ca obiectiv principal de activitate pază și protecție cu efectiv uman, însoțire persoane, pază și protecție personală, transport valori, exploatarea mijloacelor tehnice antiefracție, intervenție rapidă în eventualitatea unui eveniment, protecție a bunurilor și a persoanelor, cât și paza obiectivelor, bunurilor, valorilor, oferind în același timp servicii de consultanță în domeniu.

Larisa Patricia Herlaș