Reuniți, vineri, în cadrul unei ședințe extraordinare, aleșii județului au desemnat membrii Consiliului de Administrație provizoriu al Aeroportului Oradea.

Propunerile PNL au fost girate, aproape în unanimitate, de către consilierii județeni, astfel încât din noul Consiliu de Administrație vor face parte Tudor Jidav, fostul director general al Aeroportului Internațional Henri Coandă Otopeni, care va reprezenta Consiliul Județean Bihor, Răzvan Horga, din partea marilor operatori de turism, Dan Adrian Popuș, din partea companiilor care își desfac produsele pe piețele externe, Alexandru Pop, reprezentant al operatorilor din zona de comerț, și Gheorghe Răcaru, fostul director al Blue Air, care va ocupa și funcția de președinte.

,,Vorbim de un Consiliu de Administrație interimar, care are mandat de 4, maxim 6 luni și are drept atribuții să stabilească condițiile și modul de evaluare a candidaților Consiliului de Administrație definitiv”, a precizat vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Ioan Mang.

,,Începând din septembrie, responsabilii cu zborurile internaționale de pe Aeroportul Oradea sunt PNL și ALDE. De acum înainte, să nu mai aud acuzații că PSD nu a făcut și UDMR nu a dres. De acum înainte, vă vom întreba noi, în fiecare lună, unde sunt rutele internaționale”, a avertizat vicele.

Precedentul Consiliu de Administrație, condus de Bimbó Szuhai Tibor, a fost demis, în urmă cu o lună, prin votul consilierilor PNL și ALDE.

Larisa Patricia Herlaș