În perioada 6 – 16 octombrie, membrii Trupei Arcadia care stau în spatele spectacolului 3D ,,Gulliver” au participat la Festivalul Internațional de Marionete „Pe Insulele Miracolelor” din Sakhalin, Rusia.

Aflat la cea de-a V-a ediție, festivalul bienal rusesc a adus pe scenă nu mai puțin de 26 de reprezentații de la teatre din Rusia, Spania, Argentina, Franța, Iran, Republica Moldova sau România. Trupa Arcadia, condusă de directorul artistic interimar Șerban Borda, a susținut două reprezentații ale spectacolului ,,Gulliver”, chiar în ultima zi de festival. La acestea au participat aproximativ 500 de persoane, dintre care 400 au fost copii și restul invitați. Și, toți s-au bucurat de reprezentație cu același entuziasm.

,,Pentru mine a fost o mare surpriză să întâlnesc așa niște profesioniști și atât de mulți actori extraordinari. Festivalul a fost, de asemenea, o bucurie, prin prisma faptului că a fost atât de bine organizat și de pus la punct”, a declarat Șerban Borda, la prima conferință de presă organizată de acesta în calitate de director artistic. „În plus, festivalul și-a atins principalul obiectiv, acela de a crea o rețea funcțională a teatrelor, pentru toți copiii din Rusia, dar și pentru publicul țintă al invitaților din străinătate”, a mai spus actorul.

,,Mi-a plăcut foarte tare teatrul lor. Au o bijuterie de teatru. A fost extraordinară experința”, s-a confesat, luni, în cadrul întâlnirii cu jurnaliștii, și Zentania Lupșse, actor mânuitor de păpuși.

Una dintre provocările la care invitații au fost supuși, în timpul șederii în Rusia, a fost realizarea unui moment artistic ad-hoc, care a fost susținut, prin improvizații impecabile, de către sunetiștii și light- designerii festivalului. Din partea trupei orădene, a oferit surpriza chiar directorul Șerban Borda, prezentând un moment inedit de pantomimă.

Acesta nu a fost primul festival la care Trupa Arcadia a participat în acest an. În luna septembrie, echipa a răspuns pozitiv invitației de a prezenta spectacolul ,,Isprăvile lui Păcală”, în cadrul Festivalului Internațional Wonderpuck Cluj-Napoca, iar luna octombrie a debutat cu alte două festivaluri: Sub bagheta lui Merlin, Timișoara, unde trupa a prezentat spectacolul ,,Regele Smoc de Barbă”, și Fux Festival, organizat de Teatrul Szigligeti, trupa Lilliput, în Oradea, unde spectatorii s-au bucurat de spectacolul ,,Omuleţ”.

Debut de stagiune cu turnee și proiecte surpriză

Trupa Arcadia a lansat, odată cu noua stagiune, două proiecte artistic-comunitare deosebit de importante. Primul, intitulat Culorile Toamnei, este un proiect care-și propune să vină în întâmpinarea seniorilor orădeni, aducându-le buna-dispoziție în centrele multifuncționale dedicate. Astfel, în luna septembrie, beneficiarii Centrului Multifuncțional Nufărul au avut parte de un spectacol de magie, oferit de actorul Șerban Borda. Cei prezenți s-au bucurat de caracterul interactiv al reprezentației și i-au dat artistului o mână de ajutor în realizarea celor mai haioase trucuri.

Un alt proiect, lansat tot la începutul toamnei, este MentorAct, prin intermediul căruia actorii trupei vin în întâmpinarea elevilor din școlile orădene, care își doresc să învețe, alături de profesioniști, cum se realizează un spectacol de teatru. Primul partener al Teatrului Regina Maria, din cadrul MentorAct, a fost Școala Gimnazială ,,Oltea Doamna”. Cei mai noi colaboratori ai Arcadiei, actorii Andrei Gîjulete, Ioana Moldovan, Calița Nantu, David Constantinescu, Daniela Purcarea, Giorgiana Coman, sub coordonarea actriței Gabriela Codrea, au pregătit elevii: Charlize Păcurar, Irina Sferlea, Dafin Ardelean, Sara Vidican, Astrid Manea, Sasha Lascău, Emma Moșincat, Alexia Drăgoi, Dragoș Roman, Iorgu Dănilă, Mario Sîrca, Matei Vușcan, Cristina Bereczki (clasele V-VIII) și Patric Joldos, Andra Popescu, Alexandra Meza, Luciana Huple, Carina Preoteasa, Mara Rotar, Anastasia Burca, Bogdan Blaj, Iulia Tătar, Carina Preoteasa și Daria Darie (clasele I-IV). Spectacolul realizat de elevi, pe un text scris de profesoara Cristina Baran, a fost dedicat Centenarului ,,Oltea Doamna” și a fost prezentat în cadrul evenimentului de gală organizat vineri, 17 octombrie, la Filarmonica de Stat Oradea.

Decorul din spectacol a fost realizat cu sprijinul sponsorului VPK Packanging Salonta. Scenografia a fost realizată de pictorița Mădălina Baciu, iar regia tehnică a fost asigurată de Papp Peter. Succesul spectacolului a fost răsunător, iar Teatrul Regina Maria va oferi posibilitatea tuturor copiilor din cadrul școlii să-l vizioneze, programând reprezentații la Sala Arcadia.

Larisa Patricia Herlaș