Sezonul s-a deschis cu reprezentațiile din Odorheiu Secuiesc și Brașov ale Trupei Szigligeti. Dacă în localitatea de pe malul Târnavei, actorii teatrului maghiar au participat la a XI-a ediție a Festivalului de Teatru Contemporan „dráMA”, în orașul de la poalele Tâmpei, artiștii au onorat invitația comunității maghiare locale. În ambele localități, actorii trupei au jucat piesa de mare succes „Occident Express”. De altfel, opera marelui dramaturg contemporan român, Matei Vișniec, va fi pusă în scenă atât la festivalul de dramă contemporană a Teatrului Sică Alexandrescu din Brașov, cât și la Teatrul Național din Szeged, ambele reprezentații fiind programate în luna noiembrie. Totodată, spectacolul „Platonov” de A. P. Cehov a fost prezentat de artiștii orădeni, la mijlocul lunii octombrie, la Colocviul Teatrelor Minorităților Naționale din Gheorgheni.

„Comedia „Mizantropul” de Molière (în regia lui Novák Eszter), jucată cu succes din 2017, va fi prezentată, în toamna acestui an, la sediile instituțiilor noastre partenere din Ungaria, Teatrul Național din Miskolc și Teatrul Vörösmarty din Székesfehérvár, grație unei finanțări din partea Fondului Cultural Național al Ungariei. Tot în cadrul parteneriatelor, în noiembrie, Trupa Szigligeti prezintă spectacolul „Pietre în buzunare” la Teatrul Cetății din Gyula, iar comedia „Naftalină” va fi adusă publicului din Eger și Satu Mare”, anunță Biró Árád Levente, impresarul artistic al Teatrului Szigligeti. Potrivit acestuia, sezonul deplasărilor se va încheia cu un turneu în Covasna, Sânsimion și Bălan, în cadrul căruia vor fi prezentate primele două episoade ale Trilogiei Minelor, și anume piesele „Floare de mină” și „Beznă de mină”. Și spectacolul folcloric „Marea popoarelor” al Ansamblului Nagyvárad, care pune muzica și dansurile etniilor din Bazinul Carpatic într-un cadru dramaturgic, se bucură de succes. La realizarea acestuia au contribuit dansatori și coregrafi premiați în cadrul concursului televizat „Fölszállott a páva” (Păunul și-a luat zborul). Trupa a jucat spectacolul în 13 octombrie la Casa Tradițiilor din Budapesta urmând să pornească în turneul tradițional din Ținutul Secuiesc. Turneele Ansamblului Nagyvárad se încheie cu reprezentațiile de la Sfântu Gheorghe și Eger ale spectacolelor „PovESTE” și „Marea popoarelor”.

În cursul lunii octombrie, Trupa Lilliput participă la festivalul internațional al Teatrului de Păpuși Puck, după care pornește într-un turneu prin Ungaria. De asemenea, la invitația comunității maghiare din Frankfurt, artiștii trupei vor juca spectacolele „Copacul care se înălța până la cer” și „Toldi”.

Veres Diana