Biblioteca Județeană ,,Gheorghe Șincai” Bihor va găzdui, în 22 octombrie, de la ora 17.00, o triplă lansare de carte, la care vor participa oaspeți din Franța. Evenimentul se va desfășura în cadrul manifestărilor literare ,,Punți peste Crișuri” ale Cenaclului Internațional ,,Prietenii Poeziei”.

În prima parte a serii va fi lansat volumul de poeme ,,Iubirea mea abisală” (Ed. Fides, 2019), semnat de Ionuț Caragea. Ediția franceză a acestui volum, publicată la editura Stellamaris din Brest în 2018, a câștigat premiul François-Victor Hugo, oferit de Societatea Poeților Francezi, cea mai veche și mai prestigioasă societate de poezie din Franța. Evenimentul va continua cu lansarea volumului de poeme ,,Când umbrele trec strada” (Editura Pim, 2019), a lui Teodor Dume. Și ediția franceză a acestui volum a fost publicată în 2019 la editura Stellamaris.

Programul se va încheia cu lansarea cărții „XURA” (roman și poeme, editura Fides, Iași, 2019), creată după un fragment de joc de roluri bazat pe „Tărâmurile viselor“ de H. P. Lovecraft. Această carte este o traducere în limba română a ediției originale care a apărut în 2013 la editura Stellamaris.

Invitați speciali la eveniment vor fi Michel Chevalier, Amalia Achard, Annaïg Morel și Stéphane Butreau, toți din Franța, iar cărțile vor fi prezentate de Ionuț Caragea și Florian Chelu-Madeva.

Larisa Patricia Herlaș