Trienala Internaţională de pictură „Pătratul de argint” ajunge, din nou, la Oradea. Deschiderea oficială a expoziţiei va avea loc vineri, 11 octombrie, la ora 12.00, la Muzeul Ţării Crişurilor.

Trienala internaţională de pictură a Euroregiunii Carpatice „Pătratul de argint”, considerată cea mai importantă expoziţie de artă contemporană din această parte a Europei, a ajuns la a zecea ediţie şi este organizată de Galeria de Artă Modernă din Przemyśl din Polonia, începând cu anul 1993. La Oradea, expoziţia va prezenta, dintre cele 99 de lucrări realizate de 70 de artişti plastici din Polonia, România, Slovacia, Ucraina şi Ungaria, un număr de 83 de creaţii.

Acesta este un eveniment la care România participă începând din anul 2003, prin Muzeul Ţării Crişurilor, curator al expoziţiilor fiind criticul de artă Aurel Chiriac, directorul instituţiei muzeale. „Trienala a fost prima inițiativă culturală internaţională de amploare gândită cu scopul de a promova şi a documenta tendinţele actuale ale artei din regiunile de frontieră ale celor cinci ţări participante. Până în anul 2003, manifestarea a fost bienală, după care s-a decis ca evenimentul să fie organizat o dată la trei ani. Scopul principal al proiectului este să învăţăm despre munca artiştilor care trăiesc dincolo de granițe. Trienala Internaţională de Pictură a Regiunii Carpatice «Pătratul de Argint» este acum cea mai mare manifestare artistică contemporană din Europa”, a precizat Janusz J. Cywicki, directorul Galeriei de Artă Modernă din Przemyśl şi coordonatorul manifestării.

Întâlnirea pictorilor din aceeași regiune carpatică

Pe simezele galeriei Secţiei de Artă a Muzeului Ţării Crişurilor vor fi expuse tablouri ale pictorilor polonezi Kamila Bednarska, Daniel Białowąs, Barbara Bokota-Tomala, Kinga Cichowska-Szmulkiewicz, Elżbieta Cieszyńska, Magdalena Cywicka, Łukasz Cywicki, Marcin Czarnopyś, Małgorzata Drozd-Witek, Ryszard Dudek, Marek Haba, Barbara Hubert, Iwona Lenik, Kazimiera Myk-Magdziak, Bartosz Nalepa, Marcin Oczkowski, Barbara Porczyńska, Piotr Rędziniak, Andrzej Rułka, Sylwester Stabryła, Magdalena Suszek-Bąk, Renata Szyszlak, Jerzy Tomala, Piotr Woroniec, Renata Wota şi Aleksandra Zuba-Benn. România este reprezentată prin cinci artişti plastici, admişi de un juriu polonez: Gabriela Bohnstedt Gavrilaş, Teodora Laura Ghinea, Gabriela Luciana Kiraly, Adriene Greti Papiu şi Nicolae Suciu.

Slovacia vine cu creaţii ale pictorilor Henrich Broniszewski, Eva Moflárová, Stanislav Šalko, František Turcsányi, Vajs Vladimír, Vladimíra Vajsová şi Emilia Zavacka. Din Ucraina vor fi expuse lucrări semnate de Ivonne Hoch, Ihor Badyak, Yuriy Bodnar, Liudmyla Davydenko, Halyna Dudar, Mariya Klymenko, Walentyna Koziar, Volodymir Lutsyk, Nazariy Mikhnovsky, Roman Opaliński, Ievgeniia Petrenko, Oksana Reznik, Daryna Skrynnyk-Myska, Liliya Studnytska, Yaryna Shumska, Ołeksandr Yanovych, Ihor Yanovych şi Hanna Zaporozhets.

Nu în ultimul rând, Ungaria propune creaţii ale artiştilor Teodora Both, István Drozsnyik, Fatime Fabók-Dobribán, Zoltan Gonda, Szabina Góré, Alexandra Grela, Eszter Láng, Peter Lenkey-Toth, Gabor Lukács, Erzsebet Palotai, Janos Pataki, László Seres, Zsuzsa Szász şi Tibor Urban.

Expoziţia va fi deschisă publicului orădean până în data de 10 noiembrie 2019.

Larisa Patricia Herlaș