În lista proiectelor aprobate la finanțare din Fondul de Dezvoltare și Investiții (FDI) II, publicată, luni, de Comisia Națională de Strategie și Prognoză, se regăsesc 14 proiecte din județul Bihor.

Proiectele sunt:

1.Comuna Olcea – Modernizare drumuri și străzi, în valoare de 7.804.201 lei
2. Comuna Lăzăreni – Înființare rețea de canalizare menajera în localitatea Filea, în valoare de 27.897.555 lei
3. Comuna Cristioru de Jos – Sistem de canalizare în localitățile Cristioru de Jos, Poiana și Săliște de Vașcău, în valoare de 9.289.052 lei
4. Comuna Vârciorog – Modernizare și reabilitare străzi și construire pod, în valoare de 10.575.742 lei
5. Comuna Drăgești – Extindere alimentare cu apa a localității Dicănești, în valoare de 598.888 lei
6. Orașul Nucet – Modernizare străzi, în valoare de 15.385.448 lei
7. Comuna Tărcaia – Reabilitare DC 231 Tărcaia – Totoreni și străzi în comuna Tărcaia, în valoare de 10.401.909 lei
8. Comuna Țețchea – Îmbunătățirea infrastructurii rutiere în comună, în valoare de 9.367.366 lei
9. Comuna Remetea – Reabilitare și modernizare străzi în localitatea Meziad, în valoare de 23.876.046 lei
10. Comuna Budureasa – Modernizare străzi în comună, în valoare de 6.367.363 lei
11. Comuna Bratca – Modernizare drumuri și străzi în comuna, în valoare de 7.727.259 lei
12. Comuna Sânmartin – Extindere sistem de canalizare menajeră în localitatea Rontău, zona Rontău 2, în valoare de 2.346.564 lei
13. Comuna Borod – Îmbunătățirea infrastructurii rutiere în comună, în valoare de 38.176.669 lei
14. Comuna Aușeu – Reabilitare energetică a sistemului de iluminat în comună, în valoare de 536.216 lei.

Acestea se alătură altor trei proiecte aprobate anterior pentru finanțare din FDI, anume: ,,Modernizare de străzi” în comuna Nojorid, în valoare de 10,5 milioane lei, ,,Înființarea rețelei de canalizare și apă menajeră în satele Topa de Sus, Topa de Jos, Cornișești, Crâncești și Hidișel”, comuna Dobrești, pentru care se vor aloca 29,8 milioane lei și ,,Modernizare drumuri și străzi de interes local” în comuna Brusturi, proiect care va primi 26 milioane lei.

,,Pe măsură ce vor fi analizate și celelalte proiecte depuse, cu documentație completă, vor mai fi publicate și alte liste de proiecte aprobate! Felicitări și spor la treaba tuturor pentru implementarea rapidă a proiectelor!”, a transmis, la aflarea veștii, Ioan Mang, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, pe pagina sa de Facebook.

Larisa Patricia Herlaș

FOTO: arhiva NewsBihor