Primăria Sânmartin a anunțat demararea proiectului privind modernizarea infrastructurii rutiere de interes local din localitatea Cihei, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală II .

Străzile propuse pentru modernizare sunt: Labiș, Forajului, Miorița, Feleacului, Căprioarei, Latarilor, Păstorilor, Viitorului, Prieteniei, Luncii, Dacilor, Leului, Melodiei, Mesteacănului, Lămâiței, Fermelor, Fragilor, Apateului, Strada Mare, Teilor, Arinului, Zorilor, Libelulei, Mierlei și Orizont.

,,Muncitorii au montat deja podețele din intersecții, urmând să fie pregătite terasamentele și profilarea străzilor, iar la final va fi efectuată procedura de asfaltare a acestora. De asemenea, pentru scurgerea apelor vor fi amenajate șanțuri, rigole și podețe. Practic, prin această investiție vor fi modernizați 7.523,46 metri liniari”, a declarat edilul comunei Sânmartin, Cristian Laza. Primarul a mai precizat că siguranța circulației va fi asigurată prin montarea de indicatoare rutiere și marcaje longitudinale și transversale pe toate străzile.

Valoarea proiectului este de 3,74 milioane lei, banii proveniți de la Guvernul României.

Larisa Patricia Herlaș

FOTO: Facebook Primăria Sânmartin