„Zloată sau Viitorul Președinte al României”, un pamflet socio-politic de Radu Popescu, în regia lui Eugen Țugulea, reprezintă prima premieră a stagiunii 2019 – 2020 la Teatrul Regina Maria. Cea dintâi reprezentație a piesei va avea loc joi, 10 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Arcadia.

Textul care stă la baza spectacolului îi aparține autorului Radu Popescu, dramaturg, regizor de teatru și manager cultural, fondator al Teatrului Apropo și al Festivalului Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent. Acesta a participat la ediția din 2018 a „Concursului de creație dramatică dedicat piesei scurte” organizat de Teatrul Regina Maria, în cadrul Festivalului de Teatru Scurt Oradea (FITO), cu acest text.

În acel context a făcut cunoștință cu piesa Eugen Țugulea, actor al Teatrului Regina Maria de mai bine de 50 de ani. Personajul Silviu Moisă din „Zloată sau Viitorul Președinte al României” i-a atras atenția în mod deosebit lui Țugulea, așa cum singur a declarat, vineri, la conferința de presă care a anunțat premiera. Acesta, motivat de reacțiile pozitive primite după încheierea spectacolului-lectură din cadrul FITO, a decis ca stagiunea aceasta să îl pună în scenă la Sala Arcadia.

,,Este un text dens, care spune multe despre ceea ce trăim noi, în viața de zi cu zi, social și politic. Uneori, se și râde. Dar, se râde mânzește. Pentru că ceea ce se spune în acest text sunt adevăruri dureroase. Ni se arată o oglindă în care, dacă ne uităm, nu ne vedem favorabil. Oamenii sunt și buni și mai puțin buni. Piesa vorbește despre aceste lucruri, care par banale. Totuși, cred că merită să fie spuse”, a declarat Eugen Țugulea.

Omul din tramvai

Acțiunea se petrece, aproape integral, în tramvai. Silviu Moisă, un cetățean afectat psihic, este în plină campanie electorală. Perorează despre cât de potrivit este el pentru rolul de președinte, în timp ce înmânează celorlalți călători materiale promoționale menite să-i consolideze imaginea de „canditat”. El este un om „la zi”: are Facebook, WhatsApp și urmărește cele mai interesante emisiuni pe Discovery și Viasat History. După cum sugerează și titlul, piesa este un amestec de trăiri antinomice ale personajului bipolar: o zloată interioară pe care acesta o transmite spectatorilor ce au rolul de călători în acest tramvai simbolic. Ei pot alege să se implice sau nu. Lui nu-i pasă, pentru că el știe ce are de făcut.

Din echipa de creație a spectacolului fac parte actorul Tiberiu Covaci, în calitate de asistent regie artistică și Mădălina Baciu, o tânără cu mult potențial artistic, care se află la al doilea proiect în care se implică în calitate de scenograf, după ce a realizat, la sfârșitul anului trecut, decorul spectacolului Trupei Arcadia, „Sania lui Moș Crăciun”. Echipa tehnică este formată din: Petru Papp (regia tehnică), Adeline Tripa (sufleor), Adrian Gherdan (lumini), Sergiu Domide și Lucian Obadă (sunet).

Dacă nu reușiți să ajungeți la premiera de joi, puteți participa la următoarele reprezentații, care vor avea loc în 26 octombrie și 5 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Arcadia. Biletele pot fi achiziționate de la Agenția Teatrului de marți până vineri în intervalul orar 12:00 – 18:00 și sâmbăta, între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte spectacol sau online, pe www.biletmaster.ro.

Larisa Patricia Herlaș