,,Straiță Plină”, un îndrăgit eveniment care are loc, anual, în comuna Roșia, ajunge, duminică, 6 octombrie, la ediția cu numărul VIII.

Și în acest an manifestarea este organizată de Asociația „Orizont Verde”, Primăria comunei Roșia, Centrul pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă Bihor, cu sprijinul Consiliul Județean Bihor, prin Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale, Agenţia de Management a Destinaţiei și Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică.

Evenimentul nu este unul comercial, organizatorii dorind să creeze un spațiu propice întâlnirii consumatorii în căutare de produse tradiționale, autentice sau naturale cu producătorii locali. De aceea, nu se acceptă produse alimentare sau băuturi cumpărate din comerțul convențional și revândute la ,,Straiță Plină”. Mai mult decât atât, evenimentul se vrea a fi unul ecologic, așa că deviza impusă de organizatori este ,,fără plastic”. ,,Pentru servirea mesei în cadrul evenimentului se vor folosi tacâmuri și pahare biodegradabile de unică folosință (hârtie, bambus, lemn, etc.), la fel ca și pentru ambalarea produselor de la standuri”, au anunțat gazdele. De asemenea, toți participanții la standuri vor avea port popular sau accesorii de îmbrăcăminte din portul popular.

Noutăți din ,,straiță”

În a VIII-a ediție, ,,Straiță Plină” vine cu multe noutăți, menite să surprindă publicul. Astfel, vor putea fi întâlniți producatori noi, care oferă o gamă variată de produse alese, vor fi organizate zece ateliere de meșteșugărie, adunate sub umbrela Școlii de Meșteșuguri, alte ateliere atractive sunt destinate copiilor și adulților cu suflet tânăr, vor avea loc workshopuri gastronomice și vor fi prezentate tradiții din Bihor. Nu în ultimul rând, Asociația „Orizont Verde” a făcut posibilă găzduirea unui concert de neratat, marca ,,Iarba Fiarelor”.

Inedit este și faptul că grupul ,,Cu bicla prin Bihor” îi invită pe bicicliști să pedaleze până în Roșia, la ,,Straiță Plină”, pe traseul Bratca – Damiș – Roșia.

Evenimentul se va desfășura, în mod tradițional, în locul numit de localnici „între râuri”, la intrarea dinspre Beiuş, pe drumul spre satul Lazuri.

Larisa Patricia Herlaș

FOTO: Facebook – eveniment Straiță Plină 2019