Un exerciţiu de cooperare a Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) „Crişuri” cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ,,Crişana” al judeţului Bihor pentru gestionarea situaţiei de urgenţă provocată de producerea unei poluări accidentale pe râul Crișul Repede a avut loc joi, pe raza localității Cheresig, comuna Toboliu.

Potrivit scenariului exercițiului, în dimineața zilei de 3 octombrie, un apelant al numărului unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Crișana” cu privire la faptul că pe râul Crișul Repede, în zona localității Oradea, s-a produs o poluare accidentală în urma unor scurgeri de motorină. Factorii de mediu au favorizat propagarea contaminării apei poluate accidental, existând riscul extinderii transfrontaliere a efectelor poluării. Din cauza condițiilor nefavorabile – viteza de curgere a apei fiind de 5m/s și precipitații puternice, până la sosirea forțelor de intervenție, contaminarea s-a propagat pe cursul apei, pe o lungime de 20 de kilometri, până în Cheresig, comuna Toboliu.

Pompierii militari și angajații Administraţiei Bazinale de Apă „Crişuri” au acționat pentru amplasarea unui baraj absorbant de aproximativ 150 de metri, în zona platformei de intervenție la poluare, în vederea captării carburantului, eficacitatea barajului fiind testată cu ajutorul perlitei, o substanță folosită în astfel de situații. Pentru gestionarea situației de urgență, în acţiunile de răspuns au fost angrenate forţe şi mijloace ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, Administraţiei Bazinale de Apă „Crişuri”, Sistemului de Gospodărire a Apelor Bihor, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor, Direcţiei pentru Sănătate Publică Bihor, Gărzii Naţionale de Mediu – Serviciul Comisariatului Judeţean Bihor, Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor și ale Primăriei Comunei Toboliu – Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență.

,,Principalele obiective urmărite prin desfăşurarea acestui exerciţiu au vizat verificarea concepției de intervenție la nivel județean în cazul producerii unei poluări accidentale pe cursuri de apă și a procedurii operaționale privind intervenția în cazul producerii unei poluări, verificarea fluxului informaţional decizional în situaţii de urgenţă de amploare, a disponibilităţii mijloacelor tehnice de comunicaţii şi viabilităţii legăturilor de comunicaţii operative pentru asigurarea conducerii forţelor proprii şi a cooperării intra şi interinstituţionale, verificarea viabilităţii documentelor de conducere, a procedurilor operaţionale de acţiune pentru gestionarea unor situaţii cu grad ridicat de complexitate, precum şi testarea capacităţii de reacţie şi intervenţie, verificarea modului de organizare a cooperării între forţele participante la exerciţiu și identificarea problemelor şi a soluţiilor pentru îmbunătăţirea acesteia”, a transmis, post-exercițiu, maiorul Camelia Roșca, purtător de cuvânt al ISU ,,Crișana”.

Exercițiul, desfășurat în condiții meteorologice similare celor precizate în scenariu, s-a încheiat cu succes în jurul orei 12.00, au anunțat autoritățile.

Larisa Patricia Herlaș