Teatrul Regina Maria pune la bătaie o invitație dublă la premiera spectacolului ,,Zloată sau Viitorul Președinte al României”, care va avea loc joi, 10 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Arcadia.

Pentru a intra în concurs trebuie să accesați pagina de Facebook a Teatrului Regina Maria, să căutați postarea care anunță concursul, să etichetați în secțiunea pentru comentarii două persoane cărora credeți că le-ar plăcea spectacolul și să distribuiți public această postare.

Câștigătorul va fi selectat prin commentpicker.com și anunțat într-un comentariu la postare, luni, 7 octombrie, la ora 12:00.

,,Zloată sau Viitorul Președinte al României” reprezintă un pamflet socio-politic de Radu Popescu, piesa de teatru fiind clasată pe locul II la Concursul de Dramaturgie organizat de Teatrul Regina Maria în 2018. Întreaga acțiune se petrece într-un tramvai. Silviu Moisă, un cetățean afectat psihic, este în plină campanie electorală. El perorează despre cât de potrivit este pentru rolul de președinte, în timp ce înmânează celorlalți călători materiale promoționale menite să-i consolideze imaginea de „canditat”.

Larisa Patricia Herlaș