Vernisajul expoziției de fotografie „Zestrea Maramureșului”, a artistului fotograf Mariana Scubli, va avea loc joi, de la ora 14.00, în foaierul Teatrului Arcadia.

Directorul artistic al trupei Arcadia, Șerban Borda și-a propus să însuflețească holului și foaierului Teatrului Arcadia, prin găzduirea de expoziții temporare ale unor artiști plastici, graficieni, sau artiști fotografi din Bihor și din alte județe. Astfel, joi, 26 septembrie, artista Mariana Scubli va expune 20 de lucrări, cuprinzând elemente ale tradiţiilor, datinilor şi obiceiurilor din inima Maramureșului. Fotograful s-a născut la Oradea, este de profesie inginer și a făcut cunoștință cu universul artistic încă de când era copil.

„Fotografia presupune cultivarea aceloraşi lucruri ca şi la orice altă formă de expresie artistică. În primul rând, este nevoie de concentrare, ceea ce cuprinde geometrie, inspirație, expunere, sentimente, trăiri, suflet, chip, oameni. Fără acestea, timpul, expunerea, diafragma, sensibilitatea, aparatul de fotografiat, lumina, secunda, oglinda nu-și găsesc materialitatea. Fotografiile din cadrul expoziţiei reprezintă o frescă elocventă a identităţii tradiţionale cuprinzând imagini despre portul popular, meşteşuguri şi ocupaţii tradiţionale maramureșene”, transmite curatorul expoziției, artistul plastic Șefania Adela Pop.

Cunoaștere prin fotografie

„Aceste fotografii ne îndeamnă să privim într-o oglindă vie a bogăţiei culturale de care dispune nu doar Maramureșul, ci și poporul român. Este important pentru toţi să cunoaștem şi să apreciem această inestimabilă zestre! Cu o nouă viziune asupra acestor lucruri, Mariana Scubli ne îndeamnă să păstrăm vie în conștiința noastră nu doar spiritualitatea ce ne-o oferă satul maramureșan ci și identitatea patrimoniului tradiţional această resursă importantă de dezvoltare personală şi comunitară”, mai arată curatorul. „Între loc și om există o amprentare reciprocă. Natura și peisajul în care trăiesc sătenii din Maramureș au gravat în sufletele lor adevăratul sens al vieții, iar ei, maramureșenii, locuitori de peste timpuri pe aceste meleaguri au simțit obligația ancestrală de a prețui și a păstra cunoașterea străveche, din generație în generație. Țăranii din Maramureș vorbesc rar, pentru ce ar folosi cuvintele dacă ei din moși-strămoși au comunicat prin simboluri, simboluri care spun povești. De la costumul tradițional, perine, cerge, ștergare, la porțile maramureșene, toate au încriptate, în semne și culori, sute de povești, scrise într-un limbaj vizual codat, inspirate din univers, descriind ordinea firească a lumii și locul nostru în ea. Oameni și tradiții – Maramureș, un loc special în inima artistului fotograf Mariana Scubli!”, a mai transmis Ștefania Adela Pop.

Expoziția va sta pe simeze până duminică, 29 septembrie, și va reveni după data de 5 octombrie.

Larisa Patricia Herlaș

FOTO: Facebook Mariana Scubli