Conferința de lansare a proiectului ce vizează înființarea unui  birou teritorial al Universității ”Tibiscus” în municipiul Beiuș, a avut loc, azi, la sediul primăriei Beiuș, alături de primarul Petru Mlendea-Căluș si de conducerea universității timișorene.

Universitatea ”Tibiscus” din Timișoara a fost înființată în anul 1991 din inițiativa familiei Aurel și Augusta Anca, originari din Dobrești. Cu gândul mereu la meleagurile natale, conferențiarul universitar doctor, Aurel Anca, pune acum bazele unui birou teritoarial ”Tibiscus” la Beiuș. ”Ne-am găsit un sediu privat în Beiuș și sper ca lucrurile să se deruleze într-un ritm rapid și sigur pentru a putea face înscrierile viitorilor studenți. Ne bucură faptul că am găsit aici peste 3.000 de elevi care se vor putea înscrie la universitatea noastră, fără a mai fi nevoiți să plece în alte centre universitare. Am luat la cunoștiință și faptul că în cele trei licee din municipiu, predau profesori care au doctoratul făcut, ceea ce înseamnă o șansă pentru dânșii de a preda în mediul universitar.”, a precizat Aurel Anca, rectorul Universității ”Tibiscus” din Timișoara.

Încântat de această colaborare, Petru Mlendea-Căluș, primarul municipiului Beiuș, a declarat pentru Agenția NewsBihor că se va angaja în sprijinirea acestui proiect. ”Vom sprijini logistic cu tot ce va fi nevoie pentru ca acest birou teritorial al universității timișorene, să funcționeze. Ne dorim ca elevii noștrii să învețe aici. Deja este conturată oferta educațională. Se vor face înscrieri anul acesta pentru profilul științe economice urmând ca de anul viitor să se diversifice oferta pentru specializarea asistente medicale, științe juridice, etnografie și folclor.”, a conchis primarul urbei de pe Crișul Negru.