La inițiativa Asociației ,,Culanii” Sânnicolau Român, Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte Bihor a finanțat crearea unui ansamblu de tradiții și obiceiuri, format din tineri și elevi, pentru a participa la diferite evenimente culturale.

Trupa de artiști numită ,,Culanii” Sânnicolau Român, condusă de Ana Codrean Petrila, a fost alcătuită pe bază de selecție. Spectacolul de debut, ,,Satule, tu vatra mea”, a fost susținut cu ocazia Zilelor comunei Gepiu, în 28 iulie. ,,Ansamblul de tradiții și obiceiuri <<Culanii>> a prezentat <<Cununii>>, un obicei vechi al satului care se desfășura la terminarea secerișului. La terminarea secerișului, fetele alegeau cele mai frumoase spice, le împleteau în trei și din ele făceau o cunună mare. Ceata de secerători mergea de-a lungul satului în frunte cu două fete, care purtau cununa de spice până la gazdă. Toate fetele aveau cununițe de grâu pe cap iar băieții purtau la ei seceră sau coasă, unelte folosite la secerat. Alaiul era însoțit de lăutari, iar la final se pornea ospățul, completat de cântece și jocuri, care dura toată noaptea”, a dezvăluit Sorin Dumitru Maghiar, președintele Asociației „Culanii”.

După prezentarea acestui obicei, unul dintre membrii Ansamblului, Medrea Mădălin a susținut un moment instrumental la vioara cu goarnă, iar solistul Adrian Bojan a interpretat mai multe melodii populare tradiționale din zona comunei, culese de Ana Codrean Petrila.

Asociația ,,Culanii” Sânnicolau Român și-a propus să facă cunoscute obiceiurile și tradițiile autohtone, dar și să promoveze creații literare și artistice anonime care, fără atenția cuvenită, s-ar pierde în timp.

Larisa Patricia Herlaș