Luni, 29 iulie, începând cu ora 10, în fața Primăriei Oradea vor fi organizate manifestări cu ocazia ,,Zilei Imnului Național al Romaniei”.

Despre semnificaţia evenimentului va vorbi un istoric, dar și prefectul judeţului, Ioan Mihaiu. Gazda a evenimentului, Instituția Prefectului a anunțat următorul program:

10.00-10.02 – Întâmpinarea persoanei oficiale, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă

10.02-10.05 – Interpretarea vocal – instrumentală a Imnului naţional al României

10.05-10.10 – Binecuvântare și Rugăciune

10.10-10.25 – Rostirea alocuţiunilor privind însemnătatea evenimentului: Prefectul judeţului Bihor –Ioan Mihaiu;

– istoric.

10.25-10.35 – Moment artistic

10.35-10.40 – Defilarea detașamentului de onoare și onorul muzicii militare.

Ziua Imnului Naţional al României – „Deşteaptă-te române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848 – este celebrată an de an la 29 iulie, dată la care, „Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, la iniţiativa domnitorului Ştirbei Vodă. „Deşteaptă-te, române!” a fost compus de Anton Pann, iar versurile au fost scrise de poetul Andrei Mureşanu.

Mădălina Venter