Judecătoria Marghita a decis înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Gaz Barcău-Bistra, și 13 UAT-uri de pe Valea Barcăului vor putea începe demersurile de racordare la rețeaua Transgaz. Cu același scop, în Țara Beiușului s-a înființat A.D.I. Gaz Sud, cu sediul la Rieni, iar în Valea Ierului, A.D.I. Gaz Nord-Vest cu sediul la Diosig.

În componența A.D.I. Gaz Barcău-Bistra, avându-l în funcția de președinte pe Vincze Nándor (foto), edilul din Tăuteu, există 13 unități administrativ teritoriale membre: Marghita, Abram, Abrămuț, Balc, Boianu Mare, Chișlaz, Derna, Sălard, Sârbi, Suplacu de Barcău, Sâniob, Viișoara și Tăuteu. Structura de conducere a ADI-ului are următoarea formulă: AGA formată din primarii UAT-urilor implicate, 5 membri din Consiliul Director și 3 cenzori. Fiecare dintre cele 13 UAT-uri beneficiază de suma de 1000 lei din partea Consiliului Județean, bani ce reprezintă contribuția pentru înființarea structurilor juridice ale ADI-urilor, solicitate pentru extinderea magistralelor de gaz. Transgaz sprijină UAT-urile care vor demara procedurile legale de extindere și racordare la rețeaua de gaz prin intermediul asociațiilor de dezvoltare intercomunitare microregionale. Cu acest scop, în zona de sud a județului s-a înființat A.D.I. Gaz Sud (13 UAT-uri), cu sediul la Rieni, iar în Valea Ierului, A.D.I. Gaz Nord-Vest (9 UAT-uri) cu sediul la Diosig. În procedură de constituire se află A.D.I. Urban Rural, cu sediul la Aleșd, care va cuprinde 20 de unități administrativ teritoriale.

În următoarea etapă, A.D.I. Gaz Barcău-Bistra va trebui să realizeze ridicările topo și studiile geologice. Pentru că întocmirea unui studiu de fezabilitate poate să coste un A.D.I. sute de mii de euro, și multe dintre comune nu își pot permite alocarea unor astfel de sume din bugetul local, conducerea Consiliului Județean susține cofinanțarea acestei etape, sub formă de parteneriat cu entitățile deja formate.

Veres Diana