Cele două competiții de ciclism montan înscrise în calendarul Uniunii Cicliste Internaționale au contat pentru calificarea rutierilor la Jocurile Olimpice 2020 de la Tokyo.

La Crater Bike Fest, desfășurat sâmbătă și duminică, au participat 265 de concurenți sosiți din opt țări de pe trei continente. ,,Întrecerile au fost supervizate de un arbitru italian special delegat de Uniunea Ciclistă Internațională pentru acest eveniment. Sosit la fața locului, vineri, acesta a efectuat inspecția traseului. A fost foarte surprins și foarte încântat de munca organizatorilor: atât marcajele cât și dificultățile tehnice incluse în traseu au respectat toate regulamentele impuse de Uniunea Ciclistă referitoare la organizarea competițiilor internaționale de ciclism montan”, a transmis conducerea CS Velo Sport Oradea.

Sâmbătă, concurenții au avut de parcurs un traseu pe distanța 4 km dar cu 250 metri diferență de nivel. A prezentat foarte multe dificultăți de ordin tehnic, acesta fiind totodată spectaculos. Organizatorii au stabilit că în funcție de vârstă și nivelul de pregătire, concurenții trebuiau să parcurgă cei distanța traseului de până la 7 ori. Startul concursului Cupa Crater XCO UCI C2, ajuns la a VII-a ediție, s-a dat din aproierea carierei de piatră de la Betfia. Duminică a fost programată a VI-a ediție a Crater ,araton UCI C3, iar organizatorii au pregătit un traseu de 27 km cu 550 metri diferență de nivel fără dificultăți tehnice, accesibil tuturor participanților. În funcție de vârstă și nivelul de pregătire, traseul trebuia parcurs o dată, de două sau de trei ori. Din cauza precipitaţiilor căzute duminică, la indicația arbitrului italian, traseul a trebuit scurtat cu 4 km. În cele două zile au fost organizate și concursuri rezervate copiilor şi familiilor, pe trasee speciale. Câştigătorii au fost răsplătiţi cu premii în bani în valoare de peste 10.000 lei, bonuri de cumpărături, produse şi accesorii specifice ciclismului, cupe şi medalii.

Evenimentele au fost organizate în parteneriat cu Agenția de Management al Destinației Bihor, Discover Bihor, Asociația de Promovare a Turismului în Stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai.

Mădălina Venter