Procedura este în desfășurare, iar până la data de 06.08.2019, autoritățile județene așteaptă depunerea ofertelor. Tot în așteptarea ofertelor se află și licitația pentru reabilitarea și modernizarea DJ767A Uileacu de Criș (DN1)-Bălaia-Burzuc-Sârbi (DN19E).

Procedura de licitare a obiectivului „Proiectare sediu Consiliul Județean Bihor din Oradea, str. Republicii nr. 35” este deja în desfășurare, autoritățile județene așteptând depunerea ofertelor. Până în data de 19 iulie, ofertanții pot solicita clarificări, însă termenul de depunere a ofertelor expiră la data de 06.08.2019. Valoarea estimată a achiziției fără TVA este 747.220 lei. Clădirea situată pe strada Republicii nr. 35 a fost construită între anii 1899-1900 de arhitectul Rimanóczy Kálmán jr. și a servit ca sediu al Palatului de Finanțe.

Se așteaptă oferte și pentru DJ767A

Autoritățile județene așteaptă oferte și pentru obiectivul „Reabilitare și modernizare DJ767A Uileacu de Criș (DN1)-Bălaia-Burzuc-Sârbi (DN19E), Județul Bihor – Sporire capacitate portantă și eliminare exces de umiditate din patul drumului”. Valoarea estimată a achiziției este de 2.618.436,07 lei fără TVA, iar termenul de depunere a ofertelor expiră la 06.08.2019.

Veres Diana