Peste 160 de turiști s-au îmbarcat, joi, după-amiază, la bordul unei aeronave de tip Boeing, care a decolat de pe Aeroportul Internațional Oradea cu destinația Antalya. „Este o destinație pe care o avem de 15 ani. Din fericire, nu expiră niciodată. Avem produse, avem clienți însă agențiile de turism se confruntă cu o problemă: nu există aeronave pentru cursele charter. Ne-am unit trei agenții și am împărțit aeronava”, a spus, în cadrul unei conferințe de presă, Rodin Malcea, directorul de dezvoltare Paralela 45. Cursele charter spre Antalya angajate de agenția de turism se vor opera cu o frecvență săptămânală, în perioada 13 iunie-5 septembrie, în zilele de joi, de la ora 13.30. „În total, începând de astăzi, de pe Aeroportul Internațional Oradea vor exista 7 zboruri charter pe săptămână cu destinația Turcia și Egipt”, a precizat Dan Bălăcel, directorul general adjunct al R.A. Aeroport Internațional Oradea.

Alte destinații pentru sezonul 2020

Potrivit managerilor Sorin Pantea și Rodin Malcea, conducerea Aeroportului a încurajat operarea unei curse charter de la Oradea. „Am avut susținerea și încurajarea necesare din partea conducerii Aeroportului. Avem și un slot/oră foarte bună de decolare. Este primul proiect din acest an, însă pentru sezonul estival 2020 negociem ca destinație o insulă din Grecia. Bineînțeles cu plecare de la Oradea”, a adăugat Rodin Malcea. Din datele reprezentanților agenției de turism reiese că aeronava companiei Corendon, cu o capacitate de 189 locuri, este ocupată în proporție de 90% pentru primele 4 zboruri operate de la Oradea cu destinația Antalya.

Veres Diana