Joi a avut loc o întâlnire de lucru între doi reprezentanți ai Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și președintele Consiliului Județean Bihor, Pásztor Sándor, vicepreședintele Ioan Mang, prefecul Ioan Mihaiu, viceprimarul Oradiei, Florin Birta și opt primari bihoreni, în cadrul căreia s-a discutat despre Drumul Expres Arad – Oradea.

,,În cursul zilei de joi CNAIR a solicitat emiterea certificatului de urbanism, având în vedere intenția Companiei de a urca pe SICAP proiectarea și execuția lucrării până la sfârșitul anului. Pentru realizarea proiectului, sursa de finanțare este POIM”, a transmis biroul de presă al Consiliului Județean Bihor.

Lungimea totală a drumului expres Arad – Oradea este de 123,338 kilometri, din care: 4,338 kilometri profil de autostradă cu trei benzi de circulație pe sens, 76 kilometri profil de drum expres cu două benzi de circulație pe sens și separator median, 43 kilometri profil de autostradă cu două benzi de circulație pe sens.

Larisa Patricia Herlaș