Cea de-a 10 ediție a competiției sportive ce a aliniat la start peste 400 de sportivi din România, Moldova și Ungaria, a transformat ziua de 1 iunie într-una plina de adrenalină și emoții. Clubul Sportiv Xterra Sport Bihor în parteneriat cu Federația Română de Triatlon, cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea și al Consiliului Județean Bihor, au fost și anul acesta, organizatorii evenimentului.

Competiția a fost programată pe două trasee de lungimi diferite: distanţa Full Ironman, de 3.800 metri înot, 180 kilometri ciclism şi 42,2 kilometri alergare, respectiv de distanţa Half Ironman, care a cuprins 1.900 metri înot, 90 kilometri ciclism şi 21,1 kilometri alergare. Startul AROBS X-man România, cel mai dur triatlon din țară, a fost dat dis de dimineață, în Săldăbagiu de Munte, acolo unde concurenții au demonstrat că a înota la o temperatură de sub 20° este floare la ureche. Sportivii înscriși la categoria half au pornit 3 ore mai târziu. După startul probei de înot, concurenţii au trecut la proba de ciclism, pe traseul Paleu-Uileacu de Munte-Cauaceu, pe o distanță de 24 de kilometri. Sportivii au parcurs bucla de 7 ori, după care au revenit la Oradea pe un traseu de tranzit pentru ultima etapă. Proba de alergare s-a desfășurat în centrul oraşului, pe bucla: Parcul 1 Decembrie-str.Vasile Alecsandri-Piaţa Unirii cu finish în Piaţa Unirii, acolo unde cei mai buni competitori au fost premiați și aplaudați la scenă deschisă.

 

Rezultatele competiției au fost următoarele: câștigătoarea pe distanță scurtă la feminin a fost Koter Adel cu un timp de 5 ore și 56 de minute iar la categoria masculin Vrabii Andrei cu 4 ore și 32 minute. La categoria distanță lungă la feminin, podiumul i-a revenit sportivei Szádvári Judit din Ungaria care a obținut un timp de 11 ore și 42 de minute iar la categoria masculin câștigătorul a fost Dudu Andrei Dan, legitimat la Seven Sport Club, cu un timp de 9 ore și 40 de minute. Csáki Károly, Bakó Anita și Juhász Dávid au fost câștigătorii categoriei echipe pe distanță scurtă, cu un timp de 5 ore si 1 minut iar câștigătorii pe distanță lungă au fost sportivii de la Rokkant Jók: Hálász László, Székely Tamás și Kovács Norbert, cu un timp de 9 ore și 25 de minute. La categoria familie pe distanță scurtă, premiul a fost luat de familia Toie Adrian, Călin și Petre, cu un timp de 7 ore și 3 minute iar la categoria familie pe distanță lungă câștigători au fost Dorsonszky Enikő, László, Dóra și  Máté care au terminat triatlonul în 12 ore și 58 de minute.

La fel ca în anii precedenți și de această dată, Consiliul Județean Bihor a susținut financiar competiția sportivă. „În numele Consiliului Județean Bihor și al Discover Bihor, aș dori să felicit echipa aceasta minunată pentru că au depus eforturi în organizarea acestui eveniment și felicit, în egală măsură toți participanții pentru munca și disciplina de care au dat dovadă. Este într-adevăr o competiție de Ironman foarte puternică și ne bucurăm că a ajuns la a zecea ediție. Atât noi, de la Discover Bihor cât și cei de la Visit Oradea sprijinim toate aceste evenimente pentru că sunt de o importanță majoră în turismul Oradiei și al județului Bihor și vă asigurăm că vă vom fi alături și la edițiile viitoare.”, a precizat directorul Agenției de Management al Destinației Bihor, Bántó Norbert.

În organizarea competiției s-au implicat activ și voluntari iar efortul acestora nu a fost uitat. „Mulțumesc celor peste 100 de voluntari care ne-au fost alături azi, fără ei nu am fi putut organiza atât de bine acest eveniment. Sperăm să ne bucurăm în continuare de suportul lor. În egală măsură, le mulțumesc partenerilor noștri: Discover Bihor și Visit Oradea pentru susținerea financiară în organizarea celei de a zecea ediție A robs X-Man România.”, a conchis directorul clubului Xterra Sport Bihor, Szokolszky István. Bihorenii sunt așteptați și anul viitor, într-un număr la fel de mare pentru a lua parte la cea de-a 11-a ediție a celui mai dur triatlon din România.

NewsBihor