Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor în parteneriat cu Colegiul Tehnic ’’Traian Vuia’’ Oradea, a organizat Târgul Ofertelor Educaționale al colegiilor şi liceelor tehnologice din municipiul Oradea, ediţia 2019.

Sala de sport a Colegiului Tehnic „Traian Vuia’’ Oradea s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru elevii din clasele a VII și a VIII a care au venit alături de profesori și părinți pentru a afla oferta educațională pentru anul școlar 2019/2020. Anul acesta au fost invitate 10 unități școlare din municipiu dar și unități economice cu care aceste școli au încheiate contracte de parteneriat.

’’Observ o mai mare deschidere din partea elevilor înspre această formă de învățământ. Desigur, sunt și multe avantaje pentru aceștia: bursa de 200 de lei oferită de stat, contribuția de 200 de lei de la angajator la care se adaugă transportul decontat și masa gratuită.’’ a precizat directorul-adjunct al Colegiului Tehnic ’’Traian Vuia’’, Adriana Petrică.

În cadrul târgului, firme precum Selina, Faist Metalworking, Plastor și Eberspracher i-au atras ca un magnet pe absolvenții a 10 unități școlare din județ, tineri care își doresc meserii foarte căutate pe piața forței de muncă.

’’Printre cele mai căutate domenii se numără domeniul tehnic și cel al serviciilor. Așadar, în anii următori vom avea mai mulți mecanici auto, sculeri matrițeri, operatori la mașini cu comandă numerică, bucătari și ospătari., anunță dir.-adj. al Colegiului Tehnic ’’Traian Vuia’’, Adriana Petrică.’’

Firmele din municipiu s-au arătat interesate de racolarea cât mai multor tineri dornici să aibe un loc de muncă sigur după cei trei ani de pregătire profesională. Una din aceste firme este Plastor, care deține o colaborare fructuoasă cu elevii colegiului Traian Vuia. ’’Colaborăm foarte bine cu elevii acestui colegiu în special pe domeniul tehnic, în speță sculeri matrițeri și electricieni. Avem cinci tineri pe care îi susținem cu bursă. Desigur, ne dorim să oferim pe viitor și mai multe locuri pentru lăcătuși și operatori CNC.’’, ne-a declarat pentru News Bihor, șef serviciu resurse umane Plastor, Lia Milaș.

Anul acesta peste 1.000 de elevi au vizitat Târgul Ofertelor Educaționale.

Agenția News Bihor