Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ,,Orizont” a organizat marți dimineața, la Sala Arcadia a Teatrului ,,Regina Maria”, tradiționalul Festival ,,Flori de mai”.

Evenimentul a ajuns la cea de-a XII -a ediție, organizatorii dorind să inițieze și să deruleze activități de pregătire, selecție, expunere și prezentare a unor obiecte decorative confecționate de copiii cu cerințe educative speciale (CES) din învățământul special bihorean, național și internațional. Beneficiarii direcţi ai proiectului au fost elevii cu CES din şcolile speciale şi elevii cu CES integraţi, iar cei indirecţi, colegii elevilor integraţi, profesorii care pregătesc elevii pentru festival, părinţii elevilor participanţi, care au ocazia să-şi vadă copiii pe scenă, precum și comunitatea locală.

Festivalul s-a derulat sub formă de concurs, pe tema „Primăvara – anotimpul bucuriei”, și a avut patru secţiuni: decorațiuni (pictură, colaj, obiecte decorative), muzică (cântece, instrumente muzicale)/dans (dans modern, dans popular), teatru (scenete, teatru de păpuși, confecționare decor, costume) și DVD.

„Am ajuns la cea de-a XII -a ediție a Festivalului Internațional ,,Flori de Mai”, ceea ce mă bucură foarte mult pentru că, de la an la an, participă tot mai mulți copii, atât în secțiunea decorațiuni, expuse cu această ocazie în foaierul Teatrului Arcadia, dar și pe scenă, unde, în acest an, participă 225 de concurenți atât din școli din Oradea, cât și din județ și țară. Mă bucur că participanții din țară și străinătate ni se alătură de fiecare dată, pentru a concura pe scenă alături de colegi de-ai lor de la școlile din județul nostru. De asemenea, la secțiunea DVD participă tot mai multe țări din străinătate, pe lângă școlile din țară și din județul Bihor”, a specificat prof. dr. Angela Marușca.

36 de formații artistice, 225 de elevi pe scenă

Prin introducerea concursului în CAEN, evenimentul a fost deschis instituţiilor din toată ţara și din străinătate, ceea ce pentru organizatori reprezintă un indicator al reuşitei. La ediția din acest an a evenimentului au participat în spectacol în jur de 36 de formații artistice, 225 de elevi (pe scenă) din instituții bihorene, dar și din țară și străinătate, la secţiunea DVD au participat 13 formaţii artistice, coordonate de cadre didactice din 8 instituții bihorene, din țară și din străinătate, iar la secțiunea decorațiuni, au putut fi admirate lucrări ale copiilor cu CES coordonați de cadre didactice din 97 de unități scolare din întreaga țară, dar și din străinătate. Prin efortul conjugat al școlii organizatoare, al colaboratorilor, partenerilor și sponsorilor, toți copiii au fost recompensați pentru munca lor cu diplome și cadouri.

Festivalul a fost organizat de Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Orizont” Oradea, în colaborare cu: Consiliul Județean Bihor, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Casa Corpului Didactic Bihor, Teatrul „Regina Maria”, Oradea, Universitatea din Oradea, Palatul Copiilor și Elevilor Oradea, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, Liceul de Arte Oradea, Asociația „ACTA” Oradea și Asociația Națională a Profesorilor Psihopedagogi „Orizont”.

Mădălina Venter