Ediţia din acest an a Nopţii muzeelor, eveniment muzeal de anvergură europeană, susţinut şi organizat în Oradea de către Muzeul Ţării Crişurilor – Complex muzeal, sub genericul ,,Muzeele orădene împreună!”, va avea loc în 18 spre 19 mai, între orele 19.00 – 01.00.

Şi de data aceasta, porţile majorităţii muzeelor şi punctelor muzeale existente în Oradea vor fi deschise orădenilor, bihorenilor şi turiştilor. Conducerea Muzeului Țării Crișurilor a anunțat că la cea de a V-a ediție a evenimentului vor putea fi vizitate următoarele obiective:

  • Muzeul Ţării Crişurilor (sediul nou, Str. Armatei Române nr. 1/A) – expoziţiile ,,Trench Art – arta din tranşee”; ,,Basarabia şi Crişana. Perenitatea artei populare în două provincii de la graniţele României Mari”; ,,Roma Antică. Civilizaţie şi grandoare. Tehnologie civilă şi militară”; ,,Transparenţe sacre. Icoane pe sticlă transilvănene (sec. XVII-XIX) din colecţia Muzeului Ţării Crişurilor”; ,,Artă europeană (sec. XVII-XIX) din colecţia Muzeului Ţării Crişurilor, Donaţia Iosif Fekete (colecţia Muzeului Ţării Crişurilor)”; ,,Artişti plastici orădeni din perioada interbelică”; ,,Salonul de Primăvară – Debreţin 2018, ediţia a XXVII-a. Premianţii”; Vivariul, care oferă o expoziţie de animale mici (acvarii şi terarii). În cazul acestuia din urmă, ritmul de vizitare va fi afişat şi va fi respectat întocmai, potrivit organizatorilor.
  • Muzeul Memorial „Iosif Vulcan” (Str. Iosif Vulcan nr.16) – expoziţia permanentă;
  • Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” (Str. Aurel Lazăr nr.13) – expoziţia ,,Bihorul … la spargerea lumii (12 octombrie 1918-20 aprilie 1919)”; expunerea Rochiei Centenar (donaţia creatoarei de modă Rebeca Cotrău);
  • Muzeul Oraşului Oradea – Complex cultural (Muzeul Cetăţii şi Oraşului – Piaţa Emanuil Gojdu nr. 39-41) – expoziţiile permanente: ,,Biserici în palat – cercetări arheologice în Palatul Princiar”; ,,Istoria Pâinii”; ,,Istoria fotografiei orădene”; ,,Memorialul <<Rezistență și represiune în Bihor>>”; ,,Monumente în mișcare – <<Depersonalisation>>”, a artistului Cătălin Bădărău”; ,,Evoluția orașului Oradea în regimul comunist (1945-1989)”; ,,File de istorie” – expoziţia Episcopiei Greco-Catolice de Oradea); ,,Expoziţia Bisericii Reformate Oradea”; ,,Expoziţia Episcopiei Romano-Catolice de Oradea”; ,,expoziţia General Traian Moșoiu. Primul Război Mondial și eliberarea orașului Oradea”; expoziţiile temporare: ,,Intersectarea paralelelor. Memoria ceramicii populare maghiare în două colecții particulare”; ,,Zestrea Minerală a Maramureșului”; ,,Peceți identitare bihorene. Biserici ortodoxe construite în Oradea și Bihor între 1918-2018”; ,,Decenii de indiferenţă. Cetatea Oradea din pragul colapsului la măreţia de odinioară”;
  • Turnul Primăriei (Str. Tudor Vladimirescu nr.1);
  • Sinagoga Neologă „Sion” (Str. Independenţei nr.22);
  • Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea (Str. Primăriei nr.25);
  • Muzeul Naţional Militar „Regele Ferdinand”, Filiala Oradea (Str. Armatei Române nr.24/A);
  • Muzeul Episcopiei Ortodoxe de Oradea (str. Roman Ciorogariu nr.3) – expoziţie de artă religioasă;
  • Catedrala Romano-Catolică (Şirul Canonicilor nr.2) – expoziţia dedicată tezaurelor bisericii romano-catolice, cavoul unde sunt înmormântaţi episcopii importanţi ai cultului şi, ca noutate, Muzeul Farmaciei (B-dul Republicii nr.33);
  • Catedrala Greco-Catolică „Sf. Nicolae” (Str. Iuliu Maniu nr.1) – expoziția ,,Portrete ale Episcopilor Martiri” realizate de pictorul Liviu Lăzărescu, colecția părintelui Ioan Stănculeț; Cripta Catedralei – expoziția ,,Episcopului Martir Valeriu Traian Frențiu” conținând antimise, obiecte de cult, veșminte, documente ale Ierarhului; Sediul Episcopiei (fosta Librărie Gutenberg, Str. Episcop Mihai Pavel nr.4) – ,,Remember – Incendiul de la Palatul Episcopal din 25 august 2018” – expoziție cu fotografii, obiecte afectate de incendiu.

În 18 mai, programul de funcţionare al Muzeului Ţării Crişurilor, precum şi al Muzeelor Memoriale „Aurel Lazăr” şi „Iosif Vulcan” este între orele 19.00 – 01.00. Duminică, 19 mai, toate aceste muzee vor fi deschise între orele 14.00 şi 18.00.

Larisa Patricia Herlaș