În plenul Consiliului Județean, aleșii au votat, săptămâna trecută, în unanimitate, proiectul privind sprijinirea UAT-urilor care și-au exprimat intenția de a demara procedurile legale privind extinderea rețelei de gaz pe cont propriu sau în cadrul unor A.D.I.-uri microregionale. Inițiativa conducerii Consiliului Județean Bihor de a se alătura proiectului a prins contur, în toamna anului trecut, odată cu adresa companiei naționale Transgaz. De atunci, autoritățile județene au coordonat patru întâlniri la care au participat reprezentanții primăriilor din Bihor și cei ai Transgaz Mediaș. „La întâlnirea programată în luna decembrie au participat specialiștii Transgaz care au încurajat asocierea UAT-urilor în Asociații de Dezvoltare Intercomunitară și au explicat principalii pași ce trebuie urmați pentru realizarea proiectului, respectiv, au oferit amănunte privind datele cu caracter tehnic și financiar necesare implementării proiectului”, a spus Simon Adrian, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean. De altfel, CJ Bihor a propus și votat alocarea sumei de 1.000 lei pentru fiecare U.A.T. care și-a exprimat intenția de asociere exclusiv pentru înființarea asociațiilor de dezvoltare intercomunitară.

Asocieri pe bandă rulantă

De la începutul anului, zeci de unități administrativ-teritoriale au stabilit modalitatea prin care doresc să continue proiectul. „UAT-urile din Țara Beiușului, având inițiativa și sediul social la Rieni, și-au încheiat procedura de înființare a organizației axate pe furnizarea gazului. Întregul proces a durat aproximativ un an, A.D.I. Gaz Sud având în componența finală 14 primării. Pe Valea Ierului, 9 UAT-uri au decis să se asocieze în cadrul A.D.I. Gaz Nord Vest, cu sediul la Diosig. Alte aproximativ 20 de comune și orașul Aleșd intenționează înființarea A.D.I. Urban Rural, iar în zona Marghita, este în derulare formarea unei alte asociații intercomunitare, Gaz Barcău Bistra, având în componență 1 municipiu și 13 comune, cu sediul social și președintele interimar la Tăuteu. De asemenea, comuna Paleu a decis să pornească acest proiect pe cont propriu, considerând că satele din componența sa, și mai ales noile cartiere vor oferi date ce vor fi atrăgătoare pentru viitorii operatori”, a precizat Simon Adrian.

Studiile de  fezabilitate, elementul central

Hotărârea de Consiliu, adoptată săptămâna trecută, vine să încurajeze demersurile autorităților locale. Pentru că întocmirea unui studiu de fezabilitate poate să coste un A.D.I. sute de mii de euro, și multe dintre comune nu își pot permite alocarea unor astfel de sume din bugetul local, conducerea Consiliului Județean a propus cofinanțarea acestei etape, sub formă de parteneriat cu entitățile deja formate. Acordul de principiu adoptat marți prevede ca U.A.T. Județ Bihor să suporte 50% din contravaloarea cheltuielilor angajate în scopul întocmirii studiului de fezabilitate. „Unitățile administrativ-teritoriale trebuie să își aloce prin bugetul pe 2019 sume considerabile privind realizarea studiilor geotehnice și topografice, acestea fiind suportate de fiecare oraș și comună în parte”, mai spun autoritățile județene.

Statistici naționale și priorități bihorene

În datele statistice furnizate de INS în 2017, 913 localități din România au fost racordate la serviciul public de furnizare a gazelor naturale, dintre acestea 245 erau orașe și municipii. În momentul de față, multe comune din județul Bihor au inițiat procedura de racordarea la rețeaua de gaz, în special în zona Țării Beiușului. În Chiribiș din comuna Tăuteu sau localitățile Sălard ori Suplacu de Barcău, rețeaua de gaz a fost deja introdusă, însă conducerea unităților administrativ-teritoriale dorește extinderea și în celelalte sate.

News Bihor